Rezerva Federală a SUA a decis să reducă dobânda de referință pentru prima dată în 2025, în ciuda creșterii inflației

Date:

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite ale Americii a decis să reducă dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, mutând intervalul dobânzii la 4,00%–4,25%. Această decizie a fost luată pe fondul îngrijorărilor privind încetinirea pieței muncii și a indicat că Fed va continua să relaxeze treptat condițiile de creditare în restul anului.

Decizia a fost susținută de majoritatea oficialilor numiți de președintele Donald Trump, dar noul guvernator Stephen Miran a cerut o reducere mai agresivă, de 0,5 puncte procentuale. Proiecțiile publicate arată că Fed anticipează încă două reduceri de câte 0,25 puncte procentuale la ședințele rămase în 2025.

Reducerea ratei dobânzii și previziunile care indică faptul că se anticipează încă două reduceri de un sfert de punct procentual, arată că oficialii Fed au început să minimizeze riscul ca politicile comerciale volatile ale administrației să alimenteze inflația persistentă și sunt acum mai preocupați de creșterea încetinită a economiei americane și de probabilitatea creșterii șomajului.

Potrivit proiecțiilor actualizate, rata inflației ar urma să rămână la 3% la finalul anului, peste ținta de 2%, nivel neschimbat față de estimările din iunie. Prognoza pentru șomaj a fost menținută la 4,5%, iar cea pentru creșterea economică a fost ușor ridicată, la 1,6%, față de 1,4% anterior.

Noile estimări arată că riscurile de stagflație s-au redus, oficialii Fed mizând pe faptul că o relaxare mai rapidă a politicii monetare poate contracara creșterea șomajului, în timp ce inflația scade treptat anul viitor.

Tot mai mulți oficiali au adoptat ideea că tarifele impuse de Trump vor avea doar un impact temporar asupra inflației. Susținători ai noii abordări au fost și guvernatorul Christopher Waller și vicepreședinta pentru supraveghere Michelle Bowman, care în iulie votaseră împotriva menținerii dobânzii neschimbate.

Miran a rămas însă pe o poziție mai radicală, anticipând pentru finalul lui 2025 o dobândă de 2,875%, cu 0,75 puncte procentuale sub următoarea estimare cea mai scăzută. În favoarea deciziei a votat și guvernatoarea Lisa Cook, prezentă la ședință în pofida încercării lui Trump de a o demite, respinsă de două instanțe federale.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara