Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a anunțat marți că noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare în 2026. El a adăugat că a solicitat colegilor din alte ministere să desemneze membri într-un grup de lucru și vor avea un draft, urmând să aibă o discuție lungă și serioasă cu sindicatele și patronatele.
„Am solicitat deja colegilor din alte ministere relevante să ne desemneze membrii într-un grup de lucru. Vom avea un draft, îl vom face public, va fi o discuție lungă, va fi o discuție serioasă cu sindicate, patronate. În primul rând cu sindicatele din administrație, dar va fi o temă în care vom respecta la linie procedura de consultare publică, în care vom asculta pe absolut toată lumea, absolut toate sindicatele, pentru că așa trebuie să se întâmple”, a afirmat Florin Manole la Prima Tv, despre legea salarizării unice.
El a precizat că salariile magistraților au fost „o temă arzătoare”. „Salariile magistraților au fost o temă arzătoare, la fel cum a fost și tema salariilor medicilor atunci când ele erau foarte jos. Acum, din fericire, mulțumită, nu știu neapărat cui, cine a crescut salariile, dar a făcut bine, nu mai suntem în situația aceea”, a precizat Manole.
Ministrul PSD a spus că vede posibilă intrarea în vigoare a legii, anul viitor. „Nu am avut încă discuția despre anvelopa bugetară. Deocamdată, am început discuțiile despre principiile de bază. O să depășim asta, o să ajungem și la bani, va fi extrem de important. Va trebui în primul rând să ținem cont însă de echitate în sistem. Eu nu vă ascund că mi se pare că legea făcută de doamna Olguța Vasilescu era suficient de bună. Îmi pare rău că nu a fost implementată corect și că trebuie să reinventăm. (…) A reinventa apa caldă pare să fie o chestiune recurentă în București”, a concluzionat el.

