Au început pregătirile pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva. Primii credincioși au ajuns deja la Iași: „Anul trecut am stat 17 ore”

Date:

În mai puțin de două săptămâni, la Iași, începe pelerinajul de Sfânta Parascheva. Zeci de muncitori lucrează de zor în curtea Catedralei Mitropolitane. Baldachinul a fost montat deja, iar acum se stabilesc traseele de kilometri, unde oamenii vor sta la rând. Peste 270.000 de pelerini sunt așteptați și în acest an să se închine la racla cu sfintele moaște. Pelerinajul va începe pe 8 octombrie și va dura o săptămână.

Au început deja pregătirile pentru cel mai mare pelerinaj ortodox din țara noastră. În curtea Catedralei Mitropolitane din Iași se montează baldachinul pe care urmează să fie așezată racla Sfintei Parascheva. Se muncește intens la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru pelerinajul care va începe pe 8 octombrie și va dura o săptămână. Anul trecut, peste 270.000 de oameni s-au închinat la racla cu moaște.

Anul acesta, sigur, ne așteptăm la un același aflux de credincioși. Se conturează zonele pe unde pelerinii vor trece… Sunt multe, foarte multe detalii în spatele acestui eveniment, a declarat Lucian Apopei, director de comunicare Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

40 de restaurante le vor oferi pelerinilor care stau la rând mâncare caldă, ceai și cafea, un număr dublu față de anul trecut. Vom reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dam peste 40.000 de porții de mâncare, anul acesta, a spus Cosmin Brînză, director Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Sunt grupuri de pelerini care au început să vină deja la Iași. Vor să evite, astfel, aglomerația din preajma sărbătorii. Am stat și la cozile interminabile, dar venim pentru sănătatea noastră, pentru sănătatea copiilor, pentru pace în țara noastră.

Anul trecut, am stat 17 ore, așa că am luat-o mai din timp, a spus o femeie.

În hoteluri cu greu se mai găsesc locuri disponibile pentru perioada pelerinajului. Avem un grad de ocupare de aproximativ 70%, poate și mai bine. Rezervările se fac chiar și cu un an înainte. Sunt persoane care pleacă de la noi și nu părăsesc incinta până nu fac rezervarea. Dar majoritatea fac rezervarea undeva cu două, trei luni înainte, a declarat Ramona Crețu, directoarea unui hotel din Iași.

În perioada pelerinajului, o cameră de hotel în Iași costă între 250 și 500 de lei pe noapte.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara