Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nouă proiecte de investiții în spitale care au șantiere în derulare au fost transferate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în Programul Sănătate 2021 – 2027, cu fonduri europene nerambursabile.
„Am spus de la început: investițiile în spitale nu se opresc. România are nevoie de spitale moderne și sigure, cât mai repede. Pe lângă cele opt spitale majore care rămân finanțate prin PNRR, alte nouă proiecte deja începute, cu șantiere în derulare, vor continua prin Programul Sănătate 2021–2027, cu fonduri europene nerambursabile”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.
El a adăugat că, la propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat Memorandumul de transfer al acestor obiective în noul program. „Mulțumesc colegilor mei – domnului ministru al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, și domnului ministru al Finanțelor, Adrian Câciu – pentru sprijin și implicare. Mulțumesc, de asemenea, domnului premier Marcel Ciolacu pentru comunicarea constantă și pentru deschiderea de a găsi soluții corecte și rapide pentru continuarea finanțării”, a completat Alexandru Rafila.
Printre proiectele care vor fi finalizate cu bani europeni se numără:
* Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională;
* Centrul de Politraumă de la Pitești;
* Spitalul Județean de Urgență Pitești – laborator de radioterapie;
* Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Oradea – construire și dotare corp nou de clădire;
* Spitalul de Urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – sediu nou;
* Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – spital nou, etapa I (secțiile oncologie și neurologie);
* Institutul Regional de Oncologie Timișoara;
* Spitalul nr. 2 Vaslui – construire secții noi;
* Spitalul Județean de Urgență Bacău – finalizare proiectare și execuție Pavilion Municipal și integrarea în ansamblul medical al spitalului.
Ministrul Sănătății a mai spus că „în momentul de față sunt 24 spitale în construcție, cu bani din PNRR”.

