Deputatul USR, Cătălin Drulă, a reacționat după criticile primarului interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu. Drulă susține că Bujduveanu „e un pic în campanie” și se concentrează mai mult pe imagine decât pe problemele reale ale orașului.
Cătălin Drulă a declarat că i se pare puțin exagerată preocuparea pentru PR, în dauna activității administrative reale, în decizia privind închiderea școlilor din Capitală, despre care spune că a fost o suprareacție la o zi normală de ploaie. El l-a acuzat pe Bujduveanu că „e un pic în campanie”.
Drulă a menționat că decizia de a închide școlile a fost luată în condițiile în care prognoza meteo nu indica fenomene extreme. „Mie mi se pare puțin exagerată preocuparea pentru PR în dauna activității administrative reale și asta cred că a afectat și decizia de ieri privind închiderea școlilor. Astăzi s-au trezit sute de mii de părinți, în București, cu copii pe care au trebuit să-i țină acasă. Pentru cei care nu sunt din București, astăzi a fost o zi ploioasă de toamnă și nimic mai special de atât, pe stradă, fără vânt puternic, fără fel de fel de fenomene extreme”, a declarat Drulă.
El a mai spus că prefectul Capitalei, care a condus ședința Comitetului pentru Situații de Urgență, nu a luat decizia de a închide școlile, ci a fost o decizie luată de o masă critică de autorități, inclusiv de la nivel central.
Drulă a criticat modul în care Bujduveanu abordează problemele orașului, spunând că „rezolvă câte un capac de canal pe TikTok, dar de fapt 10.000 de capace de canal rămân rezolvate. Se liniază o intersecție și de fapt 1.000 de intersecții rămân rezolvate”.
În cele din urmă, Drulă a concluzionat că atribuția sa ca om de stat este să ia decizii la rece și pe baza datelor existente, nu să se concentreze pe imagine și PR.

