Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, nu a exclus o candidatură la funcția de primar general din partea liberalilor. Edilul Sectorului 6 a explicat că un sondaj propriu îl arată detaşat ca opţiune pentru Primăria Capitalei, însă este rezervat să îşi anunţe intenţia de candidatură, până când nu trece prin procedurile interne din partid.
„În ceea ce privește faptul că fiecare partid trebuie să vină cu un candidat propriu, așa cum se știe deja în spațiul public, am făcut un sondaj de opinie. Ceea ce este drept, propriul nostru sondaj de acum o lună și jumătate mă arată detașat ca opțiune pentru Primăria Capitalei. Nu pot să-mi anunți o candidatură, nici măcar intenția de a candida, pentru că mie îmi place ca lucrurile să fie foarte bine așezat în matca lor”, a afirmat Ciucu.
În primul rând, trebuie să ne asigurăm că Executivul va da, joi, hotărâre de Guvern prin care se vor organiza alegerile parțiale, după care avem proceduri interne. Proceduri statutare pe care trebuie să le parcurgi și mă aștept să vedem dacă aș primi sprijinul colegilor mei. Deci, nu vreau ca să-mi anunțe niciun fel de candidatură. Sunt rezervat pe acest subiect până când toate aceste etape vor fi parcurse, a completat el.
Chestionat când vor fi încheiate aceste proceduri, când vom avea candidatul PNL și dacă există o dată anume, Ciprian Ciucu a replicat: „Lucrurile se vor desfășura foarte rapid”. De ce? Pentru că perioada de campanie electorală și toate termenele sunt înjumătățite în cazul alegerilor parțiale. Deci, ne așteptăm ca joi, la ședința de Guvern, așa cum s-a agreat astăzi în coaliție, această hotărâre de Guvern să fie dată de către Guvern. Ea va cuprinde deja toate aceste termene. Deci sper ca statutul nostru să ne permită, da, să respectăm. Adică legislația este mult mai rapid decât poate propriul statut și sper să ne putem organiza suficient de repede încât să putem intra într-o campanie electorală care va dura maxim trei săptămâni, dar poate va fi și de două săptămâni, a mai spus el.

