Capitala Germaniei are aproximativ o duzină de cafenele în cimitire – nu neapărat spații destinate doliului, deși pot fi și asta, ci mai ales oaze de liniște în cartiere aglomerate.
Spre deosebire de Paris sau New York, unde cimitirele ocupă în mod tradițional suprafețe vaste la marginea peisajului urban istoric, cimitirele din Berlin au fost mult timp mici și în principal kiezbezogen, adică înrădăcinate în comunități.
În ultimul deceniu s-a înregistrat un boom, cu deschiderea de cafenele în incinta cimitirelor și chiar într-un fost crematoriu. Temerile inițiale că oamenii ar putea fi speriați sau că cei care vin să-și plângă morții ar putea fi ofensați s-au dovedit în mare parte nefondate.
O cafenea, Lisbeth, este situată într-o fostă sală parohială înconjurată de cireși japonezi maturi. Este administrată de Chiara de Martin Topranin, în vârstă de 30 de ani, originară din Italia, care a găsit-o în urma unui anunț online vag formulat, în care se căuta „cineva care să administreze un loc încântător în cartierul Mitte, cu o grădină superbă”.
În timp ce savura un cappuccino cu vedere la câmpul presărat cu pietre funerare din cimitirul protestant Sophien, ea spune că la început a ezitat când proprietarii clădirii i-au dezvăluit că va lucra într-un cimitir.
„Pentru mine, ca italiancă, era de neconceput”, spune Topranin. „Pentru noi, moartea este ceva ce trebuie ascuns. Când am spus familiei mele, mi-au spus: «Chiara, ți-ai pierdut mințile?» Dar cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai mult ajungeam la concluzia că trebuie să fac asta.”
De când a preluat această funcție, Topranin, care a studiat psihologia, a observat repede că clienții ei veneau la ea „cu o energie diferită față de cea dintr-o cafenea obișnuită”. „De îndată ce trec de porțile cimitirului, par puțin mai empatici, puțin mai blânzi.”
