Președintele american Donald Trump a declarat că armata americană ar putea trimite trupe în Nigeria sau ar putea efectua atacuri aeriene pentru a opri ceea ce el a numit uciderea unui număr mare de creștini în această țară din Africa de Vest.
Întrebat dacă are în vedere trimiterea de trupe pe teren sau atacuri aeriene în Nigeria, Trump a declarat reporterilor: „Ar putea fi. Adică, alte lucruri. Am în vedere multe lucruri. Ei ucid un număr record de creștini în Nigeria… Ei ucid creștinii și îi ucid în număr foarte mare. Nu vom permite ca asta să se întâmple”.
Trump a făcut această declarație duminică seara, în timp ce se întorcea la Washington după un weekend petrecut la casa sa de vacanță din Florida.
Trump a amenințat sâmbătă că va lua măsuri militare împotriva Nigeriei dacă cea mai populată țară din Africa nu va lua măsuri împotriva uciderii creștinilor.
Amenințarea președintelui american cu măsuri militare a venit la o zi după ce administrația sa a adăugat Nigeria pe lista „ărilor de interes special”, care include țările despre care SUA consideră că au încălcat libertățile religioase.
Nigeria a declarat că va primi cu bucurie ajutorul SUA în lupta împotriva insurgenților islamici, atât timp cât integritatea sa teritorială este respectată, răspunzând astfel amenințărilor cu acțiuni militare ale președintelui Donald Trump.
Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să se pregătească pentru o posibilă acțiune militară „rapidă” în Nigeria.
Nigeria, o țară cu peste 200 de milioane de locuitori și aproximativ 200 de grupuri etnice, este divizată între nordul în mare parte musulman și sudul în mare parte creștin.
Insurgenții islamici, precum Boko Haram și Provincia Statului Islamic din Africa de Vest, au provocat haos în țară timp de peste 15 ani, ucigând mii de oameni, dar atacurile lor s-au limitat în mare parte la nord-estul țării, care este în majoritate musulman.
Deși au fost uciși și creștini, marea majoritate a victimelor au fost musulmani, spun analiștii.
În centrul Nigeriei au avut loc frecvente ciocniri între păstori, în majoritate musulmani, și fermieri, în majoritate creștini, pentru accesul la apă și pășuni, în timp ce în nord-vestul țării, oameni înarmați atacă în mod regulat satele, răpind locuitori pentru a obține răscumpărare.
Nigeria „nu discriminează niciun trib sau religie în lupta împotriva insecurității”, a spus Daniel Bwala, consilier al președintelui nigerian Bola Tinubu. „Nu există genocid creștin”, a punctat el.
Președintele Tinubu, un musulman din sudul Nigeriei, căsătorit cu o femeie pastor creștină, a respins sâmbătă acuzațiile de intoleranță religioasă și a apărat eforturile țării sale de a proteja libertatea religioasă.
Atunci când a făcut numiri importante în guvern și armată, Tinubu, la fel ca predecesorii săi, a căutat să găsească un echilibru pentru a se asigura că musulmanii și creștinii sunt reprezentați în mod egal.
În capitala Abuja, unii creștini care se duceau la slujba de duminică au declarat că ar saluta o intervenție militară a SUA pentru a-și proteja comunitatea.
Experții în securitate au declarat că orice atac aerian al SUA ar viza cel mai probabil grupuri mici împrăștiate pe o suprafață foarte mare de teritoriu, o sarcină care ar putea fi îngreunată având în vedere că SUA și-au retras forțele anul trecut din Niger, care se învecinează cu Nigeria în nord.
Grupurile militante se deplasează între țările vecine Camerun, Ciad și Niger, iar experții au afirmat că SUA ar putea avea nevoie de ajutorul armatei și al guvernului nigerian, pe care Trump le-a amenințat că le va retrage asistența.

