Un edil din Cluj a fost reținut după ce a plecat acasă cu un televizor și un laptop plătite din banii primăriei.
Primarul comunei Fizeșu-Gherlii din județul Cluj, Vasile Ioan Lup, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de delapidare. Ancheta procurorilor arată că edilul a luat acasă un televizor și un laptop cumpărate din fondurile primăriei, dispozitive care nu au fost folosite în scop instituțional.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla a anunțat că au fost făcute trei percheziții domiciliare – una la sediul Primăriei comunei Fizeșu-Gherlii și două la locuințele deținute de primarul Vasile Ioan Lup. Prin ordonanța organului de cercetare penală, s-a dispus reținerea suspectului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 24 de ore.
Potrivit procurorilor, în baza probelor administrate în cadrul anchetei penale, au rezultat indicii referitoare la faptul că primarul, în perioada 2022–2024, și-a însușit pentru sine produse electronice furnizate de către Orange România S.A., constând într-un televizor marca LG Smart TV 4K și un laptop HP 255 G8, în valoare de 5.157 de lei. Acestea proveneau din subvenții ale abonamentelor de telefonie mobilă încheiate și achitate de către U.A.T. Fizeșu-Gherlii, prin primar, fără ca produsele și serviciile de telefonie să fie utilizate în vreun scop instituțional.
Vasile Lup (PNL) a câștigat, în 2024, al treilea mandat de primar al comunei Fizeșu-Gherlii, cu aproape 63% dintre voturi. Acesta a fost reținut și va fi trimis în judecată pentru delapidare, o infracțiune care poate fi pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.

