Un învățător de 51 de ani din Lugoj a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri seara, pentru purtare abuzivă, după ce a lovit peste față două eleve de 10 ani, pentru presupuse acte de indisciplină.
efa Inspectoratului colar Județean (IJ) Timiș, Aura Danielescu, a declarat că, în acest caz, se impune luarea mai multor măsuri. „Având în vedere situația semnalată, care indică posibila săvârșire a unei fapte de natură a afecta integritatea fizică sau psihică a unui elev, se impune luarea următoarelor măsuri de către unitatea de învățământ: sesizarea Comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminare în mediul școlar și promovarea interculturalității”, a declarat Aura Danielescu.
De asemenea, va urma declanșarea procedurii de cercetare disciplinară, în baza sesizării formulate de directorul unității de învățământ sau de părintele elevului, întrucât fapta imputată este susceptibilă de a se încadra în categoria abaterilor disciplinare prevăzute de art. 209 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar.
Mai pot fi aplicate măsuri complementare prevăzute de lege, care prevăd suspendarea activității didactice, cadrul didactic cercetat nu va desfășura activități didactice directe cu beneficiarii primari ai educației pe întreaga durată a cercetării disciplinare.
Unitatea de învățământ va solicita Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) întocmirea unui raport de specialitate cu privire la situația sesizată, în vederea fundamentării măsurilor administrative și disciplinare ulterioare.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au fost sesizați, prin plângere, de către două persoane cu privire la faptul că fiicele acestora, minore în vârstă de 10 ani, eleve la o unitate de învățământ din Lugoj, ar fi fost agresate fizic în timpul orelor de curs de către învățătorul lor, un bărbat de 51 de ani.
Din verificările efectuate a rezultat că minorele ar fi fost lovite cu palma în zona feței, pe fondul unor presupuse acte de indisciplină. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă. În urma probatoriului administrat, față de bărbat, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul poliției. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.

