Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunță că miercuri, între orele 07:00 – 16:00, vor fi reluate deversările controlate în aval de Barajul Vidraru, ca parte a etapelor procesului de golire a lacului de acumulare.
Hidroelectrica SA informează populația că în data de 19 noiembrie 2025, în intervalul 07:00 – 16:00, vor fi reluate deversările controlate în aval de Barajul Vidraru, ca parte a etapelor procesului de golire a lacului de acumulare. Operațiunea se desfășoară în condiții strict monitorizate, în colaborare cu ABA Argeș–Vedea, ISU, Sistemul de Gospodărire a Apelor și toate structurile județene cu atribuții în domeniu.
Aceste deversări sunt necesare pentru a verifica, din nou, capacitatea reală de transport a albiei râului Argeș între Barajul Vidraru și acumularea Oești, după ce în perioada 30 octombrie – 18 noiembrie 2025, ABA Argeș–Vedea a realizat lucrări suplimentare de consolidare în sectoarele considerate critice.
În intervalul menționat, în aval de baraj se vor înregistra creșteri de debite, specifice operațiunilor controlate de deversare. Populația este rugată să evite deplasarea în apropierea albiei râului Argeș pe sectiunea cuprinsă între Baraj Vidraru – lac acumulare Vilcele, să nu desfășoare activități în albie, precum pescuit sau lucrări, și să respecte indicațiile autorităților locale și ale echipelor din teren.
Toate operațiunile se realizează sub control tehnic strict, fără depășirea debitelor stabilite prin regulamentul de exploatare. Reiterăm că deversările controlate nu influențează turbiditatea apei potabile.
În timpul operațiunii, debitele deversate vor fi tranzitate pe albia veche a râului Argeș, legătura dintre canalul de fugă (de unde se alimentează stația de tratare a Municipiului Curtea de Argeș) și lacul de acumulare Oești (acumulare tranzitată de debitele deversate) este întreruptă, situație existentă încă din săptămâna anterioară.
Turbiditatea crescută din lac este generată de factori naturali, iar procesul de purificare este influențat de capacitatea tehnică de operare a stației locale de tratare.
Operațiunea, programată în 19 noiembrie, reprezintă o etapă obligatorie pentru finalizarea în condiții controlate a procesului de golire a Lacului Vidraru. Aceasta permite confirmarea stabilității lucrărilor hidrotehnice, verificarea funcționării corespunzătoare a celor două goliri de fund ale barajului și menținerea unui nivel ridicat de protecție pentru comunitățile din aval.
Hidroelectrica, alături de ABA Argeș–Vedea și autoritățile județene, monitorizează constant evoluția situației, iar toate activitățile se desfășoară conform prevederilor tehnice și legislației aplicabile.
Compania a raportat în primele nouă luni un profit net în scădere cu 34%, la 2,314 miliarde lei, de la 3,532 miliarde lei în perioada similară de anul trecut. Producția de energie electrică netă a fost în scădere cu 23% față de perioada similară a anului trecut, de 8.473 GWh, față de 11.053 GWh în perioada ianuarie-septembrie 2024.
Veniturile au fost mai mici cu 7%, în sumă de 6,698 miliarde lei, în primele nouă luni din acest an, de la 7,2 miliarde lei în aceeași perioadă din anul trecut. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.

