Lupta pe mediu dă semne de sărăcie! Greenpeace se plânge de taxele prea mari în procesele cu OMV și Romgaz

Date:

Lupta pentru mediu să fie, dar să fie ieftină! Cam așa pare să sune sloganul Greenpeace, care se plânge că taxele impuse pentru procesele de mediu sunt prea mari. Numeroase proiecte au fost blocate de activiștii Greenpeace, care au atacat inclusiv Neptun Deep, de care depinde siguranța energetică a țării.

Greenpeace România reclamă că cheltuielile uriașe de judecată impuse în procesele de mediu împotriva companiilor din sectorul combustibililor fosili fac accesul la justiție prohibitiv, încălcând prevederile Convenției de la Aarhus. Greenpeace reclamă că legislația din România este neclară, iar aplicarea ei de către instanțe face ca procesele de mediu să devină extrem de costisitoare, transformând un drept fundamental într-un obstacol financiar.

Convenția de la Aarhus, la care România este parte, prevede că litigiile de mediu nu trebuie să fie „excesiv de costisitoare” și trebuie să fie accesibile tuturor cetățenilor, astfel încât să poată contesta proiecte cu impact semnificativ asupra mediului. „Când o organizație de mediu ajunge să plătească aproape un milion de lei doar pentru că și-a exercitat dreptul de a contesta în instanță un proiect ce ridică probleme de legalitate, nu mai vorbim despre justiție, ci despre intimidare”, a declarat Elena Ionescu, directoarea executivă a Greenpeace România.

Convenția de la Aarhus este un tratat internațional care garantează cetățenilor anumite drepturi în domeniul protecției mediului. Conform acesteia, statele semnatare, inclusiv România, trebuie să asigure accesul la informații de mediu, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție. În cazul Greenpeace România, organizația susține că instanțele au făcut procesul de mediu prohibit de scump, încălcând astfel spiritul și obligațiile Convenției de la Aarhus.

În ultimii ani, Greenpeace România a deschis mai multe acțiuni în instanță împotriva proiectului Neptun Deep, reclamând încălcări grave ale legislației de mediu. În patru dosare, organizația a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, sumele cumulate ridicându-se la 974.724 lei, aproape 200.000 de euro. Companiile implicate au solicitat cheltuieli de ordinul sutelor de mii de lei, deși Greenpeace a acționat strict în interes public, fără niciun beneficiu economic.

În acest an, Greenpeace România a fost vizată de un proces de tip SLAPP (Strategic Lawsuit Against Public Participation) inițiat de compania de stat Romgaz, care a cerut dizolvarea organizației – o tentativă de eliminare a unui actor critic din spațiul public. Situația din România este menționată și în raportul Raportorului Special ONU pentru apărătorii drepturilor omului, care arată presiuni crescute asupra celor care contestă interese economice mari, inclusiv prin procese costisitoare și încercări de defăimare.

Cazul Greenpeace România se înscrie într-un trend european îngrijorător: organizațiile civice și de mediu sunt din ce în ce mai des vizate de atacuri politice, încercări de tăiere a finanțărilor sau procese abuzive, în timp ce dezbaterea publică este dominată de industrii cu resurse considerabile.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara