Cancelarul german, Friedrich Merz, a declarat recent că un acord de pace pentru Ucraina nu poate fi semnat fără consimțământul Kievului și al Europei. Acesta a subliniat într-un discurs adresat Bundestagului că Europa nu este un pion, ci un actor suveran care își urmărește propriile interese și valori.
Merz a afirmat că eforturile SUA de a rezolva conflictul sunt binevenite, dar deciziile privind afacerile europene pot fi luate numai de comun acord cu Europa. El a insistat că un acord negociat între marile puteri fără consimțământul Ucrainei și fără consimțământul europenilor nu va constitui o bază pentru o pace cu adevărat durabilă în Ucraina.
Declarațiile lui Merz intervin pe fondul unei serii de negocieri între oficialii americani, ucraineni și europeni cu privire la un plan de pace în Ucraina, prezentat săptămâna trecută de administrația președintelui american Donald Trump.
Pentru desfășurarea unor adevărate negocieri, președintele rus Vladimir Putin trebuie făcut să realizeze „zădărnicia războiului pe care l-a instigat”, a argumentat Merz. Pacea poate fi obținută doar împreună cu libertatea, a insistat cancelarul german.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că este dispus să facă să progreseze un cadru susținut de SUA pentru încheierea războiului cu Rusia și să discute punctele controversate cu președintele american Donald Trump în cadrul unor discuții la care, potrivit lui, ar trebui să participe și aliații europeni.
Germania va majora ajutorul financiar acordat Ucrainei la 11,5 miliarde de euro în bugetul pentru 2026, față de 8,5 miliarde de euro prevăzute inițial. Cancelarul german a asigurat că Germania va continua să sprijine poporul ucrainean și va utiliza activele rusești înghețate în acest scop.
Kremlinul a calificat recent drept „inutile” eforturile europene de a juca un rol în rezolvarea conflictului în Ucraina, într-un moment în care activitatea diplomatică se accelerează în jurul unui plan american de a pune capăt unui război de aproape patru ani.

