Români condamnați la ani grei de închisoare, după un proces de răsunet în Liechtenstein: L-au ucis pe fostul partener al unuia dintre ei

Date:

Un cetățean român, considerat autorul principal al crimei comise la finalul anului 2024 în Liechtenstein, a fost condamnat la 18 ani de închisoare, potrivit deciziei pronunțate recent de Obergericht, instanța superioară a principatului. În același dosar, alți doi inculpați – un alt cetățean român și un cetățean turc – au primit pedepse de 14 ani, respectiv 10 ani de detenție.

Hotărârea instanței de apel modifică sentințele stabilite în primă instanță și marchează, practic, finalul unuia dintre cele mai grave dosare penale judecate în ultimii ani în Liechtenstein.

Cazul își are originea în noaptea de 21 decembrie 2024, când un bărbat de 64 de ani, cetățean britanic stabilit în Liechtenstein, a fost găsit mort pe Rheindamm, în zona Gamprin-Bendern. Victima era un avocat cunoscut și respectat, potrivit autorităților locale.

Ancheta a stabilit că acesta a fost ucis în urma unui atac extrem de violent, fiind înjunghiat și ulterior rănit mortal în zona gâtului.

La scurt timp după comiterea faptei, Landespolizei Liechtenstein a anunțat că principalul suspect este fostul partener de viață al victimei, un cetățean român, în vârstă de 37 de ani la acel moment, rezident în Liechtenstein.

Pe numele acestuia a fost emis mandat internațional de arestare, iar poliția a precizat public că suspectul este „dringend tatverdächtig”, adică există o suspiciune solidă privind implicarea sa directă în omor.

Suspectul român a fost arestat la 27 decembrie 2024, la șase zile după crimă, și transferat în penitenciarul statului. La 30 decembrie 2024, Fürstliches Landgericht a dispus arestarea preventivă, la solicitarea Parchetului din Liechtenstein.

Procurorii au invocat existența unui risc ridicat și a unei suspiciuni temeinice, subliniind că ancheta este complexă și necesită timp.

În aprilie 2025, dosarul a cunoscut o turnură majoră. Parchetul a anunțat că nu doar românul arestat inițial este suspect, ci și alte două persoane, toate trei fiind acuzate că ar fi acționat în mod coordonat.

Un al doilea cetățean român, în vârstă de 42 de ani, a fost reținut în Bulgaria, în baza unui mandat internațional, și extrădat în Liechtenstein. Câteva zile mai târziu, un cetățean turc, de 53 de ani, a fost arestat în Germania și adus, de asemenea, în fața autorităților din Liechtenstein.

Potrivit procurorilor, cei trei ar fi comis fapta „în mod conștient și voit, împreună”.

Procesul a început în toamna anului 2025, în fața Landgericht din Vaduz. Parchetul a susținut că românul considerat autor principal a comis atacul fatal, iar ceilalți doi inculpați au contribuit prin sprijin logistic și facilitarea fugii.

Un element central al acuzării a fost motivul financiar. Victima și românul condamnat trăiseră într-o relație de lungă durată, iar în 2024 victima inițiase procedura de separare juridică și îl dezmoștenise pe fostul partener. Acesta ar fi primit totuși 100.000 de franci, cheltuiți rapid, ceea ce, potrivit procurorilor, ar fi alimentat conflictul.

Apărarea a respins acuzațiile, susținând că probele sunt indirecte și că inculpații sunt nevinovați.

La 17 septembrie 2025, instanța de fond a pronunțat primele condamnări: 16 ani de închisoare pentru românul considerat autor principal, respectiv 11 ani și 14 ani pentru ceilalți doi inculpați.

Atât inculpații, cât și Parchetul au declarat apel.

În apel, Obergericht a decis majorarea pedepsei pentru cetățeanul român considerat autor principal, la 18 ani de închisoare, și reconfigurarea pedepselor pentru ceilalți doi inculpați.

Hotărârea reflectă, potrivit instanței, gravitatea excepțională a faptei și rolul fiecăruia dintre cei implicați. Pentru toți inculpații, instanțele au aplicat principiul prezumției de nevinovăție până la pronunțarea hotărârilor definitive.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Nicuşor Dan amenință cu un GUVERN fără AUR – ce se întâmplă cu viitorul politic?

Președintele Nicușor Dan a subliniat luni că nu va...

Posturi EXPLOZIVE la BNR: Ce profită cu adevărat cei care trec de concurs?

BNR deschide posturi în toată țara și pune la...

Meteorologii anunță un SCHIMBĂTOR de prognoză pentru 1 Mai: temperaturi sub zero și ploile neașteptate în sud‑est!

Meteorologii anunță temperaturi mult sub cele obișnuite și precipitații...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara