Cântărețul R&B american Chris Brown, un fost iubit al Rihannei, va trebui să se prezinte vineri în fața unui tribunal britanic, după ce a fost arestat joi de poliție și pus sub acuzare pentru „lovituri și vătămare corporală”, fiind suspectat de o „agresiune” comisă într-un club de noapte din Londra în 2023.
Starul, acuzat deja de mai multe ori în trecut de violențe diverse, se află în detenție și va fi adus în fața unui judecător din Manchester la ora locală 10:00 (09:00 GMT), a anunțat Poliția Metropolitană într-un comunicat.
Puțin mai devreme, Poliția britanică a confirmat arestarea cântărețului, fără să îl numească, „într-un hotel din Manchester puțin după ora locală 02:00 (01:00 GMT), joi, (…), fiind suspectat de lovituri și vătămare corporală gravă”.
Potrivit tabloidului The Sun, care a raportat în premieră această informație, Chris Brown, cunoscut pentru piese precum „Run It!” și „Kiss Kiss” și câștigător al două premii Grammy, sosise cu puțin timp mai devreme în Manchester la bordul unui avion privat.
Punerea lui sub acuzare este legată de „o agresiune, care ar fi avut loc la Londra pe 19 februarie 2023 într-un local din Hanover Square”, o piață situată în foarte elegantul cartier Mayfair.
Tot potrivit tabloidului The Sun, artistul american este acuzat de producătorul muzical Abe Diaw că l-a atacat în acea seară în clubul de noapte Tape. Abe Diaw susține că artistul i-a aruncat o sticlă în cap și apoi l-a lovit în timp ce era prăbușit pe podea.
Cântărețul Chris Brown, care a devenit un star al muzicii R&B american la vârsta de doar 19 ani și a vândut apoi zeci de milioane de albume în lumea întreagă, se afla pe atunci într-un turneu în Regatul Unit.
El ar trebui să înceapă luna viitoare un nou turneu mondial, care include și aproape 10 concerte în Regatul Unit, în lunile iunie și iulie.
În trecut, Chris Brown a fost în mod regulat subiectul unor controverse juridice în Statele Unite. În 2009, a fost condamnat după ce a lovit-o pe iubita lui de atunci, celebra cântăreață Rihanna, care a fost nevoită să își anuleze participarea la gala premiilor Grammy, din cauza rănilor suferite.
În 2012, a luat parte la o altercație într-o discotecă alături de cântărețul Drake, în timpul căreia starul francez de baschet Tony Parker a fost rănit. Câțiva ani mai târziu, Chris Brown și-a recunoscut vinovăția după ce a agresat un fan la Washington în 2014.
La începutul anului 2025, a intentat un proces împotriva grupului Warner Bros. Discovery și a altor companii care au produs documentarul „Chris Brown: O istorie a violenței”, difuzat în octombrie 2024 de postul TV Investigation Discovery. Starul american solicită despăgubiri de 500 de milioane de dolari.
Avocatul artistului, Levi McCathern, a declarat că realizatorii documentarului au subminat „eforturile de zece ani depuse de cântăreț pentru a-și reface viața, precum și credibilitatea adevăraților supraviețuitori ai actelor de violență”.
Cântărețul Chris Brown, care a trecut brusc de la statutul de membru al corului unei biserici locale la statutul de vedetă pop, a fost arestat și în 2016 după ce o femeie a afirmat că a îndreptat spre ea o armă de foc.

