Fostul premier Victor Ponta a făcut declarații explozive într-un interviu acordat România TV, vorbind despre ascensiunea lui Călin Georgescu, despre sondaje, justiție, USR și viitorul scenei politice. Ponta susține că imaginea publică a lui Călin Georgescu a fost supusă unui atac sistematic, dar că efectul a fost invers celui dorit de adversari.
„A fost un măcel împotriva lui”, a spus Ponta, adăugând că, în ciuda atacurilor constante, Georgescu ar fi în prezent politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Fostul premier sugerează că presiunea publică și atacurile mediatice nu fac decât să-i consolideze poziția.
Într-un scenariu controversat, Ponta afirmă că o eventuală reținere sau arestare a lui Călin Georgescu i-ar putea aduce un scor electoral uriaș. „Probabil, cu cât dau mai tare în el, cu atât o să crească… Credeți că îl vor aresta până la urmă? Și dacă îl arestează, o să aibă 70%. Cred că trebuie lăsat să candideze”, a spus Ponta.
Ponta conturează și o posibilă strategie în tabăra suveranistă, sugerând că George Simion ar trebui să se concentreze pe guvernare, iar Călin Georgescu pe cursa prezidențială din viitor. „Cred că George Simion, care e un om tânăr, are vârsta pe care o aveam eu când am devenit președinte la PSD, ar trebui să se gândească la guvernarea țării, iar Călin Georgescu să fie candidatul suveranist în 2030”, a spus Ponta.
Fostul premier lansează săgeți și către Nicușor Dan, despre care spune că ar putea fi „consumat” politic. „Până atunci, nu știu dacă îl mai prinde pe Nicușor candidatura, că îl omoară ăștia useriștii, că nu-i destul de userist. L-au mai dat o dată afară din USR, nu?” a spus Ponta.
În final, Ponta afirmă că Georgescu ar trebui să-și construiască o platformă politică solidă, dar și să se delimiteze de cei care, în opinia sa, l-au folosit în interes propriu. „Ar trebui să scape de căpușe, de profitori, de dăștia care l-au folosit, l-au chemat la emisiuni doar ca să-l vândă, de iudele care l-au tot vândut”, a spus Ponta.
Victor Ponta încheie cu ideea că Călin Georgescu ar trebui să fie lăsat să candideze în 2030, considerând că anul de confruntări publice l-a „călit” politic. „Și da, cred că a învățat în acest an, de fapt, cât de multe năpârci a avut prin jur. Și cred că poate și trebuie să fie lăsat să candideze în 2030, pentru funcția de președinte”, a spus Ponta.

