Imaginea incendiului de la barul Le Constellation din Crans-Montana, Elveția.
Incendiul accidental dintr-un bar din Elveția, care a provocat moartea a peste patruzeci de persoane în noaptea de Anul Nou, se înscrie într-o lungă listă de incendii izbucnite în discoteci și cluburi soldate cu numeroase victime, inclusiv în clubul Colectiv din București.
Tragedia care a avut loc în Elveția, în barul Le Constellation din Crans-Montana, frecventat de turiști – dintre care mulți tineri – veniți să sărbătorească Anul Nou, este descrisă ca „una dintre cele mai grave tragedii” din această țară, potrivit lui Guy Parmelin, președintele Confederației Elvețiene.
Cu peste 40 de morți și 115 răniți, dintre care 80 în stare critică, „faptele constituie o tragedie de o amploare fără precedent”, a adăugat el.
Cel mai grav incendiu de acest gen rămâne până astăzi cel din clubul „Cocoanut Grove” din Boston (Massachusetts), soldat cu 492 de morți, pe 28 noiembrie 1942. Acest eveniment a dus la întărirea mai multor norme de siguranță în țară.
Din 1970, cel puțin 21 de incendii cu 40 de morți sau mai mulți au devastat cluburi de noapte din întreaga lume. Iată câteva exemple:
* 16 martie 2025, Macedonia de Nord: ultima tragedie înainte de cea din Crans-Montana, un incendiu provocat de artificii în discoteca aglomerată „Pulse” din Kocani, Macedonia de Nord, și îmbulzeala care a urmat au luat viața a 63 de persoane, în majoritate tineri.
* 30 octombrie 2015, România: un incendiu izbucnește într-un club de noapte din centrul Bucureștiului, Colectiv, în timpul unui concert de hard rock cu spectacol pirotehnic: 64 de persoane pier, plus un supraviețuitor care s-a sinucis ulterior.
* 27 ianuarie 2013, Brazilia: 242 de morți și peste 600 de răniți în urma unui incendiu izbucnit într-o discotecă plină de studenți, în Santa Maria (sud). Tragedia a fost provocată de un foc de artificii destinat utilizării în exterior.
* 5 decembrie 2009, Rusia: un incendiu provocat de artificii într-un club de noapte din Perm (Ural, la 1.200 km est de Moscova) ucide 155 de persoane.
* 1 ianuarie 2009, Thailanda: 66 de persoane, care sărbătoreau Anul Nou într-un club de noapte din Bangkok, mor într-un incendiu provocat de artificii.
* 20 septembrie 2008, China: 44 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-o discotecă din Shenzhen (sud), provocat de artificiile aprinse în interior.
* 31 decembrie 2004, Argentina: 194 de persoane au murit într-o discotecă din Buenos Aires, unde aproape 2.000 de tineri asistau la un concert rock.
* 20 februarie 2003, Statele Unite: 100 de persoane au murit într-un club din West Warwick (Rhode Island, nord-est). Incendiul a fost provocat de artificii.
* 1 decembrie 2002, Venezuela: 65 de persoane mor într-un incendiu gigant care distruge discoteca La Guajira, situată în subsolul unui vechi imobil din centrul orașului Caracas.
* 9 iulie 2002, Indonezia: 42 de persoane mor în incendiul dintr-un restaurant-karaoke din orașul Palembang (sudul insulei Sumatra).
* 25 decembrie 2000, China: un incendiu distruge un complex comercial și o discotecă în Luoyang (centru). 311 persoane mor în timp ce sărbătoreau Crăciunul.
* 30 octombrie 1998, Suedia: 63 de tineri cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani mor în Hisingen, în suburbia muncitorească a orașului Goeteborg (sud-vest), în urma unui incendiu într-o sală de petreceri transformată într-o discotecă pentru o seară, pentru a sărbători Halloween-ul.
* 18 martie 1996, Filipine: la Manila, 162 de persoane mor în discoteca „Ozone”, devastată de flăcări.
* 23 noiembrie 1994, China: incendiul izbucnit într-o discotecă din Fuxin, provincia Liaoning, în nord-estul Chinei, face 233 de morți.
* 25 martie 1990, Statele Unite: 87 de morți în incendiul din clubul de noapte „Happy Land” din Bronx, New York.
* 14 ianuarie 1990, Spania: 43 de persoane mor în incendiul dintr-un club de dans din Zaragoza (nord-est).
* 17 decembrie 1983, Spania: 81 de morți în incendiul din clubul de noapte „Alcala 20” din Madrid.
* 14 februarie 1981, Irlanda: 48 de persoane mor în incendiul din discoteca „Stardust” din Dublin.
* 31 decembrie 1979, Canada: 48 de morți în incendiul din clubul Opémiska din Chapais, Quebec.
* 28 mai 1977, Statele Unite: incendiul dintr-un club de noapte din Southgate, Kentucky, Statele Unite, lasă 165 de oameni morți.
* 1 noiembrie 1970, Franța: incendiul care a devastat sala de dans „5-7” din Saint-Laurent-du-Pont (Auvergne-Rhône-Alpes) a provocat moartea a 146 de persoane, în principal tineri.

