Traian Băsescu: Mă îngrijorează foarte tare că sunt cinci milioane de români care ar fi preferat un lider agreat de Moscova

Date:

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat luni, la Digi24, că este îngrijorat de faptul că sunt cinci milioane de români care au optat pentru „soluția Est” în turul doi al alegerilor prezidențiale. El susține că trebuie descifrat ce s-a întâmplat cu românii care au trecut de la a fi pro-europeni și pro-NATO la a respinge ideea europeană și cea transatlantică.

Băsescu a declarat că îl interesează mai puțin viitorul lui George Simion, care a pierdut alegerile, ci îl interesează faptul că sunt cinci milioane de români care au avut altă opțiune decât cea euro-atlantică. „Sunt cinci milioane de români care ar fi preferat un lider agreat de Moscova. A fost aplaudat și liderul, dar și ajutorul de lider, adică Georgescu, susținuți amândoi de Moscova. Pe mine asta mă îngrijorează foarte tare, că sunt cinci milioane de oameni care au optat pentru soluția Est. Trebuie descifrat ce s-a întâmplat cu românii care au trecut de la un pro-europenism pronunțat la a respinge ideea europeană și ideea transatlantică. Avem o mare problemă aici și trebuie să o dezlegăm și să o tratăm”, a spus Traian Băsescu.

El a precizat că se poate ajunge la o debalansare a scenei politice și la scăderea sprijinului pentru partidele pro-europene, pentru că vor trebui luate măsuri economice nepopulare. „Imaginați-vă că actualul președinte ajunge să instaleze un guvern, se iau măsuri dure sau nepopulare și se ajunge la o debalansare a suportului popular pentru forțele pro-europene. Asta duce la trecerea unui număr mare de electori dintre cei care l-au susținut acum pe Nicușor Dan în tabăra anti ca urmare a măsurilor care se iau. Echilibrul este extrem de fragil al opțiunilor transatlantice și proeuropene. Trebuie multă atenție. Este dificil momentul”, a adăugat Traian Băsescu.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara