Președintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că Iranul poartă discuții cu Statele Unite, fără a da însă detalii, în contextul în care Teheranul pare să prefere diplomația în fața amenințării unui atac american.
„Iranul discută cu noi și vom vedea dacă putem face ceva”, a declarat președintele american pentru canalul Fox News, reiterând faptul că Statele Unite dispun de numeroase nave de război în Orientul Mijlociu.
Într-un interviu acordat Fox News, Donald Trump a afirmat că iranienii „sunt în curs de negociere”. La fel ca în ziua precedentă, el a indicat că nu poate dezvălui planurile sale aliaților din Golf din motive de securitate.
În timp ce președintele american Donald Trump întreține de câteva zile îndoieli cu privire la o operațiune militară împotriva Teheranului, Pezeshkian a asigurat că „pentru Republica Islamică Iran, soluționarea disputelor prin diplomație a fost întotdeauna o prioritate”.
Prim-ministrul și șeful diplomației din Qatar, șeicul Mohammed ben Abdelrahmane al-Thani, s-a deplasat sâmbătă la Teheran, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
Cu ocazia unei întâlniri cu Ali Larijani, secretarul celei mai înalte instanțe de securitate din Iran, liderul de la Doha a „reafirmat sprijinul țării sale pentru eforturile de reducere a tensiunilor și de găsire a unor soluții pașnice care să asigure securitatea și stabilitatea regiunii”, a precizat ministerul pe X.

