”Sume considerabile de bani au fost cheltuite, iar ajutorul de stat a fost direcționat către alte scopuri”, declară liderul sindical Constantin Crețan, ulterior anunțului Comisiei Europene privind deschiderea unei investigații detaliate asupra Complexului Energetic Oltenia, cu privire la modul de utilizare a fondurilor acordate sub formă de ajutor de stat.
Președintele Federației Naționale a Muncii menționează că o parte importantă din fonduri a fost consumată pentru SPV-uri – societăți create de companie în parteneriat cu firme private. Conform planurilor, ar fi trebuit să fie deja finalizate două centrale pe gaze și opt parcuri fotovoltaice.
Crețan apreciază că entitatea CEO a fost ”depopulată” financiar, motiv pentru care a cerut ministrului Energiei și premierului să inițieze un audit.

