SUA evaluează retragerea din NATO
Mihai Fifor menționează că, în timp ce până ieri această posibilitate părea impensabilă, Donald Trump a declarat în mod explicit în interviul acordat The Telegraph că „Statele Unite iau în calcul retragerea din NATO”.
„Nu drept un exercițiu retoric, așa cum eram obișnuiți chiar din primul mandat al președintelui Trump, nu ca o tactică de presiune în negocieri, ci ca o opțiune strategică care nu mai face obiectul unei reconsiderări. Iar declarațiile lui Marco Rubio, care vorbește despre nevoia de a „reexamina” relația după conflictul din Iran, confirmă că nu suntem în prezența unei simple explozii de furie, ci a unei repoziționări fundamentale a Washingtonului. Contextul este crucial. Există un conflict deschis în Golful Persic, cu implicații energetice globale, presiuni asupra Strâmtoarei Hormuz și o Europă care a refuzat să intre într-o logică de escaladare militară directă. În acest cadru, administrația americană transmite un semn brutal: solidaritatea dintre aliați nu mai este absolută. Dacă NATO nu răspunde instantaneu cerințelor Washingtonului, fără a se conforma Tratatului, atunci chiar utilitatea Alianței este pusă sub semnul întrebării”, analizează fostul ministru al Apărării.
Structura NATO începe să se descompună, sub presiunea intereselor imediate
Acesta arată că, din declarațiile formulate până acum, rezultă o „ruptură reală”: „Pentru prima oară de la înființarea sa în 1949, principiul fundamental al NATO – apărarea colectivă și solidaritatea strategică – este reinterpretat în mod tranșactional. Nu mai este vorba despre o comunitate de securitate, ci despre un aranjament care depinde de interesele temporare”.
Iar când liderul SUA numește Alianța Transatlantică „tigru de hârtie”, semnalul transmis nu este doar de natură politică, ci și strategic: „mecanismul de descurajare începe să se erodeze”, spune Mihai Fifor.
Fostul ministru al Apărării afirmă că întrebarea cheie este dacă pierde doar Europa sau și Statele Unite. El consideră că o retragere potențială ar face SUA mai vulnerabile și mai expuse, în timp ce riscul proliferării nuclare crește.
„Răspunsul, dacă privim cu obiectivitate, este că o retragere americană eventuală nu ar fi un câștig clar pentru Washington. Dimpotrivă. Ar însemna renunțarea celui mai important multiplicator de putere de care SUA dispune la nivel global: rețeaua de alianțe. NATO nu se limitează la apărarea Europei, ci este fundamentală pentru proiecția puterii americane. Baze militare, acces la spații, interoperabilitate, legitimitate politică. Fără NATO, fiecare intervenție devine mai dificilă, mai costisitoare și mai puțin legitimă. În același timp, credibilitatea globală a SUA ar fi grav afectată. Dacă Washington părăsește cea mai reușită alianță militară din istorie, ce mesaj primesc partenerii din Asia? Ce garanții mai au Japonia, Coreea de Sud sau Australia că angajamentele americane sunt ferme? Într-un astfel de scenariu, riscul de proliferare nucleară va crește, iar lumea va deveni mai instabilă, nu mai sigură. Paradoxal, o astfel de decizie ar putea chiar să facă Statele Unite mai vulnerabile. NATO a funcționat timp de decenii ca un sistem de stabilizare care a ținut conflictele departe de teritoriul american”, afirmă Mihai Fifor.
Retragerea SUA din NATO înseamnă reducerea influenței globale
Potrivit ministrului, „o Europă instabilă, cu o Rusie mai agresivă, înseamnă mai multe crize, mai multe zone de tensiune și, inevitabil, o presiune mai mare asupra Washingtonului de a interveni – dar dintr-o poziție slăbită. În plus, într-un moment în care competiția strategică cu China se intensifică, fragmentarea rețelei de alianțe este exact opusul a ceea ce are nevoie SUA. Retragerea din NATO nu ar însemna o economie strategică, ci reducerea influenței globale într-o lume în care influența contează mai mult ca oricând”, mai spune Mihai Fifor.
Fostul ministru este convins că „pentru Europa consecințele sunt imediate și aspre”, în cazul unei retrageri din NATO, însă NATO fără Statele Unite nu dispare formal, „dar își pierde coloana vertebrală”.
Europa va fi obligată să facă investiții masive în apărare
„Aproximativ 70% din capacitatea militară, nucleul descurajării nucleare, infrastructura de comandă și control. Articolul 5 nu dispare, dar devine mult mai puțin credibil. Europa este forțată să accelereze brusc ceea ce amână de ani de zile: autonomia strategică reală. Bugete mult mai mari, integrare militară efectivă, poate chiar o umbrelă nucleară europeană. Dar toate acestea nu se construiesc în luni, ci în ani. Iar între timp se deschide o fereastră de vulnerabilitate extrem de periculoasă. Pentru România, însă,problema nu este doar externă. Este și profund internă. Și aici lucrurile trebuie spuse fără compromisuri. România este prinsă, probabil, în cel mai nefavorabil moment al său din ultimele decenii. Cu o economie în recesiune, cu presiuni inflaționiste și dezechilibre bugetare, cu potențiale tensiuni sociale, dar mai ales cu o direcție de politică externă și de apărare care nu arată nici coerență, nici forță, tocmai când ar fi nevoie de claritate strategică și acțiune fermă. Într-un moment în care lumea se reconfigură violent, România este incapabilă să reactioneze așa cum ar trebui. Are un premier care și-a atins de mult timp limitele, blocat într-o mentalitate îngustă, contabilă, incapabil să înțeleagă dimensiunea strategică a momentului, și are miniștri pentru afaceri externe și apărare care nu reușesc să impună nici direcție, nici credibilitate. Baza Mihail Kogălniceanu și sistemul Aegis Ashore Deveselu sunt astăzi stâlpii prezenței americane pe flancul estic. Dar în absența unei strategii coerente și a unei diplomații active, riscăm ca aceste avantaje să devină simple relicve ale unei epoci în care securitatea era asigurată, nu negociată continuu. Expres fără echivoc: dacă arhitectura NATO se fisurează, România se află în prima linie a riscului. Iar cu actuala capacitate de decizie, nu suntem pregătiți. Cine câștigă? Evident, Vladimir Putin. Nu printr-o victorie militară, ci prin atingerea unui obiectiv strategic urmărit de decenii: slăbirea coeziunii occidentale și fragmentarea arhitecturii de securitate euro-atlantice. Adevărul, spus direct, este acesta: nu discutăm doar despre o posibilă retragere a SUA din NATO. Discutăm despre o schimbare de epocă. Iar România riscă să intre în această nouă realitate nepregătită, slăbită și fără direcție”, mai spune Mihai Fifor.
Într-o astfel de lume – spune fostul ministru al Apărării – securitatea nu se mai oferă, ci „se negociază. Se construiește. Se apără”. „Iar dacă astăzi nu reușim să ne ridicăm la nivelul acestei provocări, responsabilitatea este una clară și fără echivoc. Iar istoria nu iartă ratarea unor astfel de momente, din păcate”.
