Drama DETERMINAȚIILOR: oamenii plâng, vor părăsi județul, vor părăsi țara – Gorjul de Azi

Date:

Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, declară că există disperare în rândul „determinaților” care au fost trimiși acasă de conducerea Complexului Energetic Oltenia.

Edilul a participat, de asemenea, la proteste pentru salvarea locurilor de muncă, însă fără succes. Începând cu data de 1 aprilie, 1476 de posturi au fost eliminate din organigrama CEO, iar alți 317 de angajați cu contract pe perioadă determinată vor fi trimiși acasă de la 1 mai.

Țuilă este convingător că acești tineri, care sunt calificați, vor părăsi județul și țara.

”Cei care conduc, în prezent, nu percep situația în care ne aflăm din punct de vedere politic, nu văd că naționalismul ia amploare”, afirmă primarul social-democrat.

Florinel Țuilă a menționat în mai multe ocazii că activitatea Complexului Oltenia ar fi trebuit eficientizată prin alte metode, nu prin trimiterea acasă a tinerilor. În opinia sa, ar fi trebuit să plece pensionarii și surplusul de personal TESA.

”Este disperare în rândul oamenilor, care au venit acasă și au întemeiat familii. Este o supărare mare. Noi vom pierde cote defalcate și redevență minieră. CEO a preferat să închidă, în loc să se modernizeze”, spune primarul comunei Cătunele.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imaginile din satelit care dezvăluie ce face cu adevărat ISRAELUL în Gaza

Imaginile demonstrează că Israelul ridică baze militare permanente în...

ȘOCANT! Ce s-a întâmplat laîn Bulgaria când PRO‑RUȘII au preluat controlul?

Partidul Bulgaria Progresistă, aparținând fostului președinte al Bulgariei, Rumen...

Elevă leșinată la crosul școlar din Botoșani: Descoperirea ULUITOARE a medicilor

Incident șocant la faza națională a Olimpiadei Naționale a...

Mesaj cheie înainte de votul PSD: Tudorel Toader sugerează SCHIMBAREA lui Bolojan

Fostul judecător constituțional și fost ministru al Justiției, Tudorel...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara