Centrala nucleară de la Zaporojie, cea cu cele șase reactoare și cea mai mare din Europa, a fost preluată de trupele ruse în primele săptămâni ale invaziei Ucrainei de către Moscova, în februarie 2022, conform Reuters.
De atunci, ambele părți s-au acuzat reciproc în mod constant de acțiuni militare care ar putea afecta siguranța instalației, amplasată lângă frontul de luptă.
Într-un mesaj postat pe X, AIEA a precizat că o delegație a experților săi a inspectat Laboratorul de Control al Radiațiilor Externe (ERCL) al centralei, cu o zi în urmă după ce conducerea rusă a anunțat că aceasta a fost lovită de o dronă.
„Echipa a constatat defecte la unele dintre echipamentele de monitorizare meteorologică ale laboratorului, care nu mai funcționează”, a declarat AIEA, organismul nuclear al ONU, în comunicatul său.
Comunicatul menționează că directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a adresat un nou îndemn pentru „reținere militară maximă în apropierea tuturor instalațiilor nucleare, pentru a preveni riscuri de siguranță”.
Centrala, care în prezent nu generează electricitate, a fost vizată de drone de mai multe ori de la începutul conflictului. Conducerea acesteia a susținut că pagubele au fost minore și că operațiunile nu au suferit alte afectări.
Una dintre liniile de alimentare externe a centralei – esențială pentru răcirea combustibilului nuclear – a suferit avarii la finele lunii martie, iar săptămâna trecută AIEA a anunțat că încearcă să stabilească un armistițiu local pentru a permite reparațiile.
Grossi a efectuat numeroase vizite la centrala de la Zaporojie de când a intrat sub control rus, iar AIEA a instalat observatori permanenți la Zaporojie și la celelalte trei centrale nucleare funcționale din Ucraina.

