Comunicatul a fost publicat vineri pe platforma Truth Social.
„Mă bucur să informez că se va implementa o încetare a ostilităţilor pe parcursul a trei zile (9, 10 și 11 mai) în conflictul dintre Rusia și Ucraina. În Rusia, această pauză marchează Ziua Victoriei, iar în Ucraina are o semnificaţie similară, căci și aceasta a jucat un rol esențial în Al Doilea Război Mondial”, a declarat președintele american, Donald Trump.
Tratatul de armistiţiu va cuprinde și un schimb de deținuţi.
„Acest armistițiu va presupune oprirea tuturor operațiunilor militare și schimbul a 1.000 de deținuţi din fiecare parte. Cererea a venit direct de la mine și sunt recunoscător pentru acceptarea președintelui Vladimir Putin și a președintelui Volodimir Zelenski. Sper că acesta marchează începutul sfârșitului unui conflict extrem de îndelungat și distrucător. Negocierile pentru încheierea acestei confruntări majore, cea mai amplă de la Al Doilea Război Mondial, continuă, iar fiecare zi ne aduce tot mai aproape de soluționare”, a adăugat Donald Trump.
Mai înainte, autoritățile ruse au amenințat Ucraina cu atacuri devastatoare asupra capitalei, Kiev, dacă ucrainenii vor perturba festivitățile dedicate Zilei Victoriei.

