Trump anunță că polonezi și moldoveni au fost ELIBERAȚI din centrele de detenție din Belarus și Rusia

Date:

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a comunicat duminică că trei cetățeni poloni și doi cetățeni moldoveni au fost eliberați din închisori din Belarus și Rusia.

Informația a fost publicată într-o postare pe rețeaua socială Truth Social.

În mesajul său, Donald Trump i-a recunoscut meritele pentru eliberare trimisului său special, John Coale, și i-a mulțumit președintelui belarus, Aleksandr Lukașenko, pentru „cooperare și prietenie”.

„Tocmai am obținut eliberarea a trei prizonieri poloni și a doi prizonieri moldoveni din centrele de detenție din Belarus și Rusia. Datorită trimisului meu special prezidențial, John Coale, am reușit să depunem eforturi susținute pentru a face posibilă această eliberare”, a scris Trump pe Truth Social.

Trump a menționat, de asemenea, că a fost eliberat jurnalistul și activistul polonezo-belarusan Andrzej Poczobut dintr-o închisoare din Belarus, la cererea adresată de președintele Poloniei în septembrie 2025, în cadrul unei întâlniri dintre cei doi lideri de stat.

„Prietenul meu, președintele Karol Nawrocki al Poloniei, s-a întâlnit cu mine în septembrie anul trecut și m-a rugat să îl ajut să-l elibereze pe Andrzej Poczobut din închisoarea din Belarus. Astăzi, Poczobut este liber datorită eforturilor noastre. Statele Unite își respectă angajamentele față de aliații și prietenii noștri. Mulțumesc președintelui Aleksandr Lukașenko pentru cooperare și prietenie”, a mai scris Trump în mesajul său.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Legea care permite FINALIZAREA HIDROCENTRELOR a trecut de CCR – Descoperă ce surpriză a pregătit Weber!

Legea care permite continuarea şi finalizarea hidrocentralelor începute înainte...

Trump îl numește pe viitorul premier britanic Andy Burnham „extrem DE LIBERAL”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump,...

Președintele ELVEȚIEI se îndreaptă spre SUA și promite un acord comercial care ar putea schimba totul!

Vizita se desfășoară în contextul unor relații comerciale tensionate...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara