Cercetătorii au reușit pentru prima dată să cartografieze misteriosul Supercluster Vela, demonstrând că este una dintre cele mai masive structuri ale universului, conform Live Science. Vela cuprinde cel puțin 20 de roiuri de galaxii, fiecare adăpostind sute sau chiar mii de galaxii, toate legate prin gravitație într-o singură unitate.
Cu toate că are dimensiuni uriașe, acest super-roi galactic a fost identificat abia în 2016. Se situează la aproximativ 800 de milioane de ani-lumină de Pământ, în zona pe care experții o numesc „Zona de Evitare”, o regiune încărcată cu stele și praf ce maschează tot ce se află în spatele ei.
Rezultatele au fost publicate pe platforma arXiv. Autorii au arătat că structura se întinde pe un diametru de circa 300 de milioane de ani-lumină – aproximativ 3.000 de ori dimensiunea Căii Lactee. În plus, structura conține o cantitate imensă de materie și posedă două nuclee care se deplasează una spre cealaltă.
Această descoperire a modificat și statisticile oficiale: Superclusterul Vela depășește dimensiunile super-roiului galactic ce include Pământul și se situează pe locul al doilea, după Shapley.

