Regele Charles al III-lea și regina Camilla au fost aclamați de mii de oameni care au participat la ceremonia Trooping the Colour, organizată pentru a marca ziua de naștere oficială a monarhului.
Cuplul regal a participat la parada militară de pe artera The Mall, între Palatul Buckingham și Horse Guards Parade, unde Regele a trecut în revistă gărzile participante. Lor li s-au alăturat membri ai familiei regale, inclusiv prințul și prințesa de Wales, împreună cu copiii lor.
Cele șapte regimente din cadrul Diviziei Regale de Gardă și-au arborat steagurile în prezența Majestății Sale, în cadrul ceremoniei la care au participat peste 1.350 de soldați din cadrul Diviziei Casei Regale și Cavaleria Casei Regale, inclusiv peste 300 de muzicieni din Massed Bands.
Ceremonia a inclus și 250 de soldați din Garda de Infanterie, care s-au aliniat traseului de-a lungul The Mall. În timpul evenimentului, familia regală a purtat stindarde negre pentru a comemora victimelor accidentului Air India, care a provocat moartea a 241 de pasageri și membri ai echipajului, inclusiv peste 50 de britanici.
La Trooping the Colour din 2024, a existat un interes deosebit pentru întoarcerea lui Catherine în viața publică, după diagnosticul de cancer. Anul acesta, ea a putut fi văzută zâmbind alături de copiii săi, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
Regele, care încă urmează tratamentul medical pentru maladia sa, a participat la procesiunea militară cu trăsura pentru al doilea an consecutiv, în loc să călărească.
Evenimentul s-a încheiat cu familia regală la balconul Palatului Buckingham, asistând la un survol aerian tradițional. În afara mulțimii de oameni care au participat la eveniment, a avut loc și un protest al antimonarhiștilor, care au scandat și au fluturat steaguri împotriva monarhiei.

