Conducătorul grupului parlamentar AUR, Petrişor Peiu, avertizează că România ar putea sfârşiţi cu zeci de miliarde de dolari în proiecte nucleare iniţiate fără o strategie clară şi fără un temei economic solid, în urma neglijării din partea ultimelor guverne a aspectelor tehnice şi financiare, transformând sectorul energetic într‑un haos alimentat de promisiuni politice, datorii masive şi investiţii incertă. El îi consideră responsabili pe Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, precum şi pe miniştrii Energiei Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan.
Peiu subliniază că, pe fondul disputelor interne ale coaliţiei de guvernare PSD‑PNL‑UDMR‑USR, cetăţenii români au aflat, cu stupefacţie, că „sunt confruntaţi cu o problemă uriașă: un contract estimat la 9‑10 miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde ar trebui să fie împrumutate de la Statele Unite, printr-o companie americană”.
„În esență, situaţia este următoarea: dacă semnăm contractul, nu ştim nici cât vom cheltui, nici dacă vom avea o nouă centrală nucleară la Doiceşti. În plus, dacă totuşi se construieşte centrala, producţia de energie va fi aproximativ egală cu cea a unei centrale pe gaz, care ar fi costat de 20 de ori mai puțin, sau a unei instalaţii hidroelectrice cu pompare inversă, cu un cost de 10 ori mai mic. Dacă nu respectăm contractul, ne vom găsi cu un proces arbitral internaţional, cu şanse reduse de succes, şi cu un conflict major cu SUA, partenerul strategic”, explică senatorul AUR.
În opinia sa, această situație a rezultat din populism, demagogie şi dezinformare.
„Pur şi simplu, politicienii au făcut casă de realitatea tehnică, ştiinţifică şi economică, crezând că acest lucru le va asigura sprijinul american pentru avansarea în carierele lor politice. Problema energetică nucleară a României este complexă, atât în ceea ce priveşte posibilele reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă, cât şi mini‑reactoarele nucleare (SMR)”, a adăugat Peiu.
Acesta face referire la centrala de la Cernavodă, specificând că România dispune de un tip de reactor denumit „pressurized heavy‑water reactor” (PHWR), diferit de majoritatea reactoarelor din lume de generaţia a II‑a, care sunt de tip „pressurized water reactor” (PWR).
„Diferenţele sunt semnificative: reactoarele CANDU de la Cernavodă funcţionează cu combustibil de uraniu natural, având 0,7% izotop U‑235, şi folosesc apă grea ca agent de răcire, în timp ce reactoarele PWR, produse de marile puteri – SUA, Franţa şi URSS/Rusia – operează cu uraniu îmbogăţit (3‑5% U‑235) şi cu apă obișnuită. Reactoarele PWR sunt mai eficiente din punct de vedere al costurilor, având o putere netă superioară, între 800 şi peste 1.000 MW, comparativ cu cele CANDU, de 600‑700 MW, şi pot funcţiona pe un ciclu de alimentare de 18‑24 de luni, pe când reactoarele CANDU necesită alimentări mult mai frecvente. În lume există 26 de reactoare CANDU în funcţiune: 17 în Canada, 3 în Coreea, 1 în Argentina, 2 în China, 1 în India şi 2 în România, plus 18 de reactoare derivate CANDU construite în India. Ultimul reactor CANDU conectat la reţea a fost pus în funcţiune în 1994 în Coreea, în 1990 în India, în 1985 în Canada, în 1981 în Argentina, în 2003 în China şi în 2007 în România”, argumentează senatorul AUR.
El subliniază că ultimul reactor CANDU conectat la reţea a fost cel de la Cernavodă, în 2007, adică acum 19 ani, şi că de atunci producătorii canadieni nu au livrat alte unităţi.
„Cine mai ştie să construiască încă două astfel de reactoare? Există încă capacitatea de producţie? Unde le‑poţi plasa?” interoghează el.
Referitor la mini‑reactoarele modulare, liderul AUR susţine că acest proiect se confruntă cu dificultăţi de cost şi de risc.
„Ce doreşte să vândă compania NuScale la Doiceşti este un prototip sau un FOAK – „First‑of‑a‑Kind” – care costă, de regulă, de 2 până la 5 ori mai mult decât un produs de serie, denumit NOAK…
