Un bărbat de 38 de ani, angajat al unei sucursale bancare din municipiul Târgu Jiu, a intrat în stop cardio‑respirator la locul de muncă, fiind salvat de doi medici de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean, amplasată în imediata apropiere a băncii. Cei doi doctori au intervenit direct deoarece, la momentul apelului la 112, nu exista nicio ambulanță cu personal medical disponibil.
„Medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Târgu‑Jiu au realizat o intervenție contracronometru salvatoare de viață. Dr. Maddy Huzu, medic șef al UPU‑SMURD, și dr. Aura Obrocea, medic de urgență, au readus la viață un bărbat de 38 de ani, care a suferit un stop cardio‑respirator exact la locul de muncă. Evenimentul critic a avut loc la sediul agenției BRD din municipiul Târgu‑Jiu, situat în vecinătatea Unității de Primiri Urgențe”, informează, marți, Spitalul Județean de Urgență Târgu‑Jiu.
Colegii victimului au sunat la 112, însă, în acel moment, nicio ambulanță cu personal medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj nu era disponibilă, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul direct al personalului spitalicesc, fiind trimisă și o autospecială.
Prima care a ajuns la pacient a fost șefa UPU‑SMURD, care a început de urgență manevrele de resuscitare. În scurt timp, s-a alăturat și al doilea medic.
„Împreună cu echipa de SAJ Gorj, medicii au depus toate eforturile posibile, aplicând protocolul avansat de suport vital. Datorită reacției ultra‑rapide și profesionalismului celor doi medici de urgență, inima tânărului de 38 de ani a început să bată din nou, acesta fiind stabilizat și preluat pentru îngrijiri medicale de specialitate. Un elicopter SMURD îl va transporta în scurt timp la un spital din București. Potrivit medicilor, tânărul era cunoscut cu afecțiuni cardiace, iar intervenția rapidă a personalului medical i-a salvat viața”, precizează sursa citată.

