Vizualizaţi-vă scena în anul 2030. Un grup de treizeci de lideri ai statelor UE strânşi în jurul unui birou cromat, într-un decor încărcat de semnificație istorică — poate la Versailles, Sarajevo sau Roma —. Prim‑ministrul Spaniei semnează un document masiv din pergament, apoi pasează stiloul Mont Blanc cancelarului german și, în final, preşedintelui Ucrainei. Atmosfera este jovială, fiecare semnătură adăugându‑se la „Tratatul de aderare a Regatului Unit la Uniunea Europeană (versiunea 2.0)”, potrivit unui articol din The Economist.
Când stiloul ajunge în mâna președintelui Franţei, acesta pare să ezite un moment, poate amintindu‑şi de vechile scandaluri tabloid despre banane curbate și tăieri bugetare. În cele din urmă, vine rândul prim‑ministrului britanic de la acel moment. O singură mișcare anulează Brexitul; singurul stat ce părăsise UE se regăseşte din nou în interiorul său. În timp ce şampania sărbătoreşte, se aude din galeria unui domn în vârstă, Nigel Farage, care protestează vag în numele „voinţei poporului”. Bine aţi revenit, Marea Britanie! Naţiunea rătăcită revine acasă!
Ceea ce odinioară părea un vis pentru susținătorii rămânerii în UE nu mai are o aură de absurd. Pentru prima dată de la referendumul din iunie 2016, ideea unei cereri de reîntoarcere în Uniunea Europeană apare pe scena politică britanică.
Conceptul de „Bre‑entry”, propulsat de politicienii laburiști
Este adevărat că, în prezent, noţiunea de „Bre‑entry” circulă în principal în cercurile politicienilor laburişti, care o folosesc pentru a câştiga simpatia colegilor de partid în preajma unei posibile provocări la locul lui Keir Starmer; unii chiar aspiră să îi ia rolul de prim‑ministru.
De asemenea, euroscepticii din partidul Reform UK condus de Nigel Farage domină sondajele. Totuşi, ideea revenirii în UE pare să rezoneze cu un număr mare de alegători britanici, majoritatea considerând că ieşirea a fost o greşeală. Conceptul nu pare să dispară pe calea scurtă. Pe măsură ce tot mai mulţi parlamentari de la Westminster îşi declară susţinerea pentru o cerere de reîntoarcere, UE ar putea, la un moment dat, să fie nevoită să-şi exprime opinia despre posibilitatea ca Marea Britanie să revină în uniunea pe care a părăsit‑o în grabă.
Relaţia actuală dintre Marea Britanie şi UE nu oferă multe indicii privind un răspuns potenţial din Bruxelles. De la „divorţul” oficial din 2020, discuţiile s‑au limitat la chestiuni minore, cum ar fi armonizarea normelor de siguranţă alimentară şi subiecte similare, gestionate de funcţionari de nivel mediu din instituţiile europene.
În contrast, o solicitare de „Bre‑entry” ar atrage atenţia liderilor naţionali ai UE, de la Paris la Berlin şi alte capitale. Mulţi ar putea găsi argumente în favoarea revenirii Regatului Unit. Orice uniune ar beneficia de reintegrarea unui stat G7, membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, dotat cu arme nucleare şi cu cel mai mare centru financiar european.
Marea Britanie a fost mereu un membru „pe jumătate” în UE
Acelasi factori care îi determină pe unii britanici să dezbată revenirea — o ordine mondială haotică, în care SUA şi China se întrec pentru suprematie, iar puterile medii caută stabilitate — ar putea determina şi UE să accepte „Bre‑entry”. La nivelul întregii Uniuni, sondajele arată că cetăţenii ar primi cu deschidere ideea revenirii Regatului Unit.
„Nu chiar acum”, ar putea răspunde unii diplomaţi. Marea Britanie a fost întotdeauna un membru „pe jumătate” implicat în UE, obţinând derogări de la politicile majore ale blocului, în special de la euro, zona Schengen şi controalele de frontieră, pe lângă reduceri substanţiale ale contribuţiilor bugetare.
De ce ar readuce Uniunea o „echipă dificilă” într-un club pe care altfel îl vede ca deja funcţional? De la plecarea Regatului Unit, UE a avansat pe proiecte de federalizare pe care prim‑miniştrii britanici probabil le‑ar fi blocat la summituri. Cheltuielile UE sunt acum finanţate parţial printr‑o datorie comună a celor 27 de state membre, subiect tabu pentru Londra. Uniunea a adoptat idei franceze privind politica industrială şi „autonomia strategică”, parţial pentru că veto‑ul britanic nu există.
În principiu, solicitarea de reintegrare a Regatului Unit ar fi tratată la fel ca cea a altor state, cum ar fi Ucraina sau Serbia, care au depus oficial cereri de aderare. În realitate, ar putea fi simultan mai uşor şi mai complicat. Fiind un fost membru, cu reguli încă apropiate de acquis‑ul comunitar, Marea Britanie ar putea progresa mai rapid decât majoritatea candidaţilor.
Partea complicată, pe lângă posibilitatea unui veto al fiecărui stat membru, este că unii ar putea insista ca Regatul Unit să adopte euro şi să intre în Schengen. Aceasta ar putea servi ca test al seriozităţii noii candidaturi. Practic, Londra ar putea promite aderarea „când condiţiile vor fi adecvate”, fără să fie nevoită să le îndeplinească vreodată. Reducerile bugetare de care se bucura anterior ar dispărea probabil în orice caz.
Înapoi la sursă
Principalul obstacol din partea UE rezidă în îndoiala că Marea Britanie ar putea rămâne un membru pe termen lung. O statie care a părăsit uniunea o dată poate fi considerată un accident; o a doua plecare ar părea neglijenţă.
În practică, conform lui Charles Grant de la Centre for European Reform, UE ar dori un consens politic larg în Marea Britanie înainte de a discuta condiţiile revenirii, pentru ca guvernele viitoare să nu renunţe la ce s‑a negociat anterior. Aceasta ar presupune sprijin din partea conservatorilor (puţin probabil în prezent) sau o slăbire a influenţei lui Nigel Farage.
Totuşi, răbdarea ar fi esenţială. Prima cerere a Regatului Unit de aderare în 1961 a fost acceptată abia după 12 ani şi două veto‑uri franceze. Un scenariu similar ar implica că ar trece mai mult de o generație între referendumul din 2016 şi o eventuală revenire.
Calea ar fi lungă şi complicată, dar, conform autorului, ar merita. Britanicii ar corecta o greșeală care i‑a lăsat mai săraci şi izolaţi. Pentru UE, beneficiul ar fi și mai mare: consolidarea proiectului european, cu britanici „reeducaţi” care revine la negocieri nocturne privind cotele de pescuit.
