Conducerea locală a comunei Roșia de Amaradia a marcat luni aniversarea unei locuitoare, Maria Filip, în vârstă de 102 ani.
„Cu mândrie, bucurie, emoție și o apreciere deosebită, am sărbătorit și onorat data de naștere a distinsei noastre „bătrânici” doamna Maria Filip. Eu, Primăria și Consiliul Local din Roșia de Amaradia îi dorim sănătate, fericire, momente pline de voie bună și mulți ani fericiți! Suntem mândri și recunoscători că în comuna noastră există doamna Maria Filip, în vârstă de 102 ani! Am promis și am respectat că, în fiecare an, vom celebra ziua „bătrânicii” și îi vom acorda o sumă de 1500 lei. Dumnezeu să o binecuvânteze și să aibă parte de mulți ani în continuare!” a scris primarul Liviu Cotojman pe Facebook.

