Conform informaţiilor oficiale, Statele Unite au o datorie de aproximativ 4,3 miliarde de dolari faţă de organizaţie. Din această sumă, circa 2 miliarde reprezintă cotizaţii la bugetul regulat al ONU, 2,2 miliarde sunt alocate operaţiunilor de menţinere a păcii, iar restul de 44 de milioane de dolari rămân neachitate către tribunalele internaţionale, notează Il Post.
Administraţia Donald Trump a adoptat în ultimii ani o atitudine critică faţă de numeroase organisme internaţionale. La începutul anului 2026, Washingtonul a anunţat că se va retrage din 66 de astfel de organizaţii, dintre care aproape jumătate au legătură cu sistemul ONU.
07 aprilie 2026, SUA, New York: Ambasadorul Chinei, Fu Cong, participă la reuniunea Consiliului de Securitate, în cadrul căreia membrii votează proiectul de rezoluție privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, la sediul ONU din New York. Foto: Lev Radin/ZUMA Press Wire/dpa
Trump a repetat în nenumărate rânduri că ONU necesită reforme profunde, însă administraţia americană nu a prezentat până acum un program detaliat pentru aceste schimbări. Ambasadorul american la ONU, Mike Waltz, a afirmat că Statele Unite îşi vor achita obligaţiile, fără a indica un calendar precis.
China a acumulat datorii de peste 1,3 miliarde de dolari
Al doilea cel mai mare debitor este China. Conform raportului, Beijingul are restanțe de aproximativ 1,3 miliarde de dolari, dintre care 429 de milioane se referă la contribuţii la bugetul curent, iar 870 de milioane la operaţiunile de peacekeeping.
Spre deosebire de Washington, autorităţile chineze nu au adoptat un ton ostil faţă de ONU. Totuşi, plăţile au întârziat din ce în ce mai mult în ultimii ani. Ambasadorul chinez la ONU, Fu Cong, a declarat că Beijingul îşi va plăti datoriile şi a subliniat că, în absenţa plăţilor americane, China a devenit „de facto” principalul contributor al organizaţiei.
Aproape jumătate din finanţarea ONU depinde de cele două puteri
Statele Unite şi China furnizează împreună aproximativ 42 % din contribuţiile obligatorii ale ONU. Washingtonul răspunde de circa 22 % din buget, iar Beijingul de circa 20 %, o cotă ce a crescut constant odată cu dezvoltarea economiei chineze. Statutul ONU prevede că statele care au restanţe mai mari de doi ani pot pierde dreptul de vot în Adunarea Generală. În prezent, această sancţiune este aplicată în principal unor state aflate în dificultăţi economice acute, cum ar fi Afganistanul şi Venezuela.
Reduceri de personal şi economii la sediile ONU
Criza financiară a generat deja consecințe palpabile. Bugetul ONU pentru 2026 a fost redus la 3,45 miliarde de dolari, cu aproximativ 7 % mai puţin decât anul precedent.
Din 2025, organizaţia a şters aproximativ 3 000 de posturi, afectând în special personalul aflat la începutul carierei. La sediul din Geneva se opresc periodic sistemele de încălzire şi scările rulante pentru a economisi, iar la New York au fost amânate lucrări de întreţinere a clădirilor.
Misiunile de menţinere a păcii sunt afectate
Lipsa fondurilor începe să influenţeze şi operaţiunile internaţionale ale ONU. Organizaţia a accelerat retragerea unor trupe de pace din Republica Democrată Congo şi a întârziat plăţile către statele care contribuie cu forţe armate la aceste misiuni, precum Nepal şi Bangladesh.
Situaţia este complicată şi de regulile financiare ale ONU, care obligă organizaţia să returneze statelor membre sumele neutilizate. Secretarul general António Guterres a caracterizat această situaţie drept una „kafkiană”, pentru că ONU trebuie să restituie bani chiar şi atunci când lipsa de activitate se datorează deficitului de fonduri.
Ce ar însemna o criză financiară majoră la ONU
Deşi un „colaps financiar” nu ar duce la dispariţia imediată a instituţiei, consecinţele ar putea fi serioase. Misiunile de pace, operaţiunile umanitare, tribunalele internaţionale şi activitatea administrativă a ONU depind de contribuţiile statelor membre.
În contextul războiului din Ucraina, al conflictelor din Orientul Mijlociu şi al numeroaselor crize umanitare în desfăşurare, dificultăţile financiare ale ONU riscă să afecteze una dintre principalele instituţii multilaterale ale lumii, exact când cererea pentru intervenţii internaţionale este mai mare ca niciodată.
