Autoritățile din Statele Unite au semnalat că sunt dispuse să analizeze posibilitatea adăugării unor noi locații, în afara celor şase deja utilizate pentru staţionarea bombardierelor cu armament nuclear. Informaţia provine dintr‑un raport al Financial Times, obţinută de la trei persoane familiarizate cu discuţiile în curs.
Aceste dezbateri sunt extrem de secrete şi nu este exclus că nu vor modifica acordurile curente de partajare nucleară din cadrul NATO. Ele se desfăşoară în contextul temerilor europene legate de o eventuală retragere a forţelor şi a echipamentului strategic american, exprimată de Donald Trump.
O eventuală extindere ar permite altor state să găzduiască aeronave americane cu dublă capacitate, capabile să execute atacuri nucleare strategice.
Două surse au susținut că această deschidere urmărește să sublinieze angajamentul Statelor Unite de a menține „umbrela nucleară” pentru aliaţii NATO.
Totul se întâmplă în timp ce partenerii sunt invitaţi să preia o parte mai importantă din povara apărării convenționale colective.
Statele cele mai interesate, aflate lângă graniţa rusă
Naţiunile din estul NATO, printre care Polonia și unele dintre statele baltice, au arătat un interes puternic pentru găzduirea acestor capabilităţi. Dialogul se desfășoară prin canalele oficiale ale alianţei, iar statele cu frontiere directe cu Rusia sunt cele mai active.
Invazia rusă în Ucraina și retorica nucleară a preşedintelui Vladimir Putin au amplificat atractivitatea acestor opţiuni de staționare.
O altă sursă a menționat că nu există în prezent un acord formal pentru extinderea programului, iar această perspectivă nu este considerată iminentă.
În prezent, mecanismul de partajare nucleară al NATO include şase state europene partenere ale Statelor Unite: Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos, Turcia şi Regatul Unit, care pot să găzduiască echipamente nucleare americane.
Armamentul rămâne în permanență sub controlul exclusiv al Statelor Unite, care deține autoritatea finală asupra utilizării sale operaţionale. Programul a luat naștere în perioada Războiului Rece și continuă să fie un pilon esențial al strategiei de descurajare NATO.
NATO susține că acest mecanism permite statelor fără arme nucleare să participe la planificarea nucleară a alianţei.
