Conform declarațiilor anchetatorilor, în data de 4 iunie 2026, cei doi suspecţi ar fi adus în ţară, prin punctul de frontieră Nădlac, circa 26 kg de canabis şi 4 kg de cocaină. Substanţele erau mascate într-un compartiment special, amplasat sub o podea falsă a maşinii.
Mai târziu, pe teritoriul României, bărbatul de 57 de ani a fost surprins în flagrant în timp ce transporta aceste droguri pe Autostrada A1, având intenţia de a le vinde.
Procurorii vor adresa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti o cerere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost desfăşurată în colaborare cu poliţiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu sprijinul Brigăzii Poliţiei Autostrăzi şi al Direcţiei Generale de Poliție a Municipiului Bucureşti, Secţia 21 Poliție.
În timpul judecăţii penale, persoanele cercetate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi de toate drepturile garantate de lege.

