„Rămânem la afirmația noastră, și anume că în prezent considerăm că singura soluție pentru a ieși din criza politică, care nu permite alcătuirea unei majorități stabile, este convocarea de alegeri anticipate”, a declarat Petrișor Peiu în cadrul emisiunii Antena 3 CNN.
El a subliniat că aceasta este propunerea pe care AUR o adresează tuturor formațiunilor parlamentare.
„Aceasta este propunerea pe care noi o adresăm tuturor partidelor din parlament: să reflecteze cu claritate asupra situației actuale și să decidăm împreună să organizăm alegeri anticipate, pentru a cunoaște opinia cetățenilor în legătură cu blocajul existent”, a spus liderul senatorilor AUR.
Peiu exclude sprijinul pentru un guvern Veștea
Peiu a precizat că AUR nu a primit invitație la discuții cu premierul desemnat Adrian Veștea. În plus, a adăugat că, chiar dacă ar fi fost chemați, partidul nu ar fi participat la negocieri, ci ar fi folosit ocazia pentru a-și exprima poziția.
„După informațiile mele, nu am fost chemați la nicio întâlnire cu domnul respectiv. Și chiar dacă am fi fost invitați, nu cred că am fi mers la o negociere. Am fi mers doar să-i comunicăm punctul nostru de vedere, deoarece este foarte dificil de negociat cu cineva care acționează pe seama dorinței personale a președintelui. Președintele ar fi putut face asta direct”, a subliniat Peiu.
Interogat de ce ar conta forma guvernului dacă AUR susține oricum alegerile anticipate, Peiu a răspuns că parlamentarii trebuie să fie conștienți de ce susțin.
„Are importanță pentru că trebuie să știi exact la ce te pronunţi când votezi. Contează, dacă doriţi, pentru că trebuie să vedem dacă se ajunge sau nu la un vot”, a explicat liderul senatorilor AUR.
„Vă asigur că AUR nu va vota niciodată în favoarea guvernului Veștea, Tomac sau cum s-ar numi acesta”, a afirmat Peiu.

