Fostul președinte al ANI, Horia Georgescu, a fost invitat, vineri, la emisiunea „MEDIAFAX OFF the Record”.
Iohannis, „cunoscut ca ranchiunos și răzbunător”
El a afirmat că „Iohannis este recunoscut ca un om ranchiunos și ca un om răzbunător”.
„Un nivel intelectual extrem de scăzut. Aceste lucruri erau deja cunoscute. El părea inteligent prin tăcerea sa, dar nu vorbea pentru că nu avea capacități intelectuale”, a transmis acesta.
Întrebat dacă faptele reprezintă răzbunarea lui Iohannis, Georgescu a răspuns „evident, prin intermediul diverșilor actori din sistem”.
„M-a amenințat direct”
„Iohannis m-a amenințat în mod direct la un eveniment organizat de GDS. Eram acolo și alte două persoane care pot confirma acest fapt. Un reporter și încă o persoană”, a susținut Georgescu.
„A trecut pe lângă mine, i-am adresat salutul. «Ce faceţi?» I-am răspuns «Bine, sunt la eveniment». «E în regulă. Nu ştiu cât veţi mai continua bine». M-a amenințat direct”, a declarat fostul președinte al ANI.

