Conform unui comunicat difuzat de ROMATSA, instituția a primit de la EUROCONTROL – organismul european responsabil de coordonarea managementului traficului aerian și de încasarea taxelor de rută – o notificare privind instituirea, începând cu 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie‑executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de Pfizer Romania SRL împotriva statului român. Executarea vizează un total de 3.419.721.100,56 lei, cuprinzând principalul și dobânzile, la care se adaugă cheltuieli de recuperare în valoare de 18.564.777,07 euro, potrivit comunicatului.
Ce conține notificarea transmisă de EUROCONTROL
ROMATSA explică că notificarea primită de la EUROCONTROL se referă la obligațiile pe care organizația le are în calitate de terț poprit, conform cadrului legal în vigoare.
„Notificarea emisă de EUROCONTROL are ca scop punerea în aplicare a obligațiilor ce revin acestei organizații în calitate de terț poprit, în conformitate cu procedurile legale aplicabile, și se referă la sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută”, se arată în comunicat.
Eurocontrol – Monitorizare zboruri în Europa. Sursa foto: X
Conform notificării, EUROCONTROL are obligația legală, în termen de 15 zile, să declare sumele deținute sau datorate statului român și să le indisponibilizeze temporar, iar plățile către alte părți sunt suspendate până la soluționarea litigiului.
ROMATSA: Nu suntem implicată în proces
Regia subliniază că nu figurează ca parte în dispută care a generat executarea silită, nici în procedura de executare.
„ROMATSA nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a dus la inițierea ei, acesta fiind îndreptat exclusiv împotriva statului român”, precizează instituția.
De asemenea, compania explică faptul că notificarea reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care vizează statul român, însă „veniturile regiei sunt afectate” prin mecanismul de colectare gestionat de EUROCONTROL.
A treia situație de acest gen
ROMATSA reamintește că acesta este al treilea incident de acest tip întâlnit prin mecanismul de colectare administrat de EUROCONTROL, urmând cazurile din 2015 și 2019, legate de dosarul Micula. În urma acestor evenimente, instituția a demarat imediat acțiuni pentru protejarea intereselor proprii și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale.
Printre măsurile luate se numără:
- contactarea firmei de avocatură din Belgia care a asistat ROMATSA și în cazurile anterioare;
- analiza opțiunilor juridice disponibile, inclusiv posibilitatea suspendării măsurii de executare;
- informarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Ministerului Finanțelor;
- organizarea unei întâlniri tehnice cu reprezentanții EUROCONTROL – Central Route Charges Office (CRCO).
ROMATSA: Traficul aerian nu suferă afectări
Instituția afirmă că, împreună cu autoritățile competente și cu asistență juridică specializată, analizează toate consecințele juridice și financiare ale notificării. În același timp, ROMATSA precizează că activitatea operațională continuă fără întreruperi.
„În prezent, serviciile de navigație aeriană furnizate de ROMATSA se desfășoară în condiții normale, fără niciun impact asupra siguranței, continuității sau calității serviciilor de trafic aerian”, se arată în comunicat. Reprezentanții regiei adaugă că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce vor apărea evoluții semnificative legate de această procedură.

