MALUL PÂRÂULUI DIN BENGESTI CIODIA: Cum se Salvează O Întregă Comunitate Înainte Să Fie Prea Târziu?

Date:

În cadrul Programului de Întreținere și Reparații Curente 2026, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj desfășoară, în această perioadă, o lucrare esențială de apărare de mal pe pârâul Ghia, în localitatea Bengești‑Ciocadia, pe o lungime de 100 de metri.

Această intervenție rezultă din monitorizarea continuă a cursurilor de apă și din sesizările primite de la cetățeni. În ultimii ani, ploile abundente și viiturile care se propagă pe pârâul Ghia au cauzat o eroziune accentuată a malului stâng, fenomen ce se extinde spre proprietățile riverane și, în absența unor măsuri urgente, poate produce pagube semnificative în timpul viitoarelor ape mari.

„Acționăm înainte ca natura să producă pagube. Acesta este rolul lucrărilor de întreținere și apărare executate de specialiștii Apele Române Jiu: prevenirea riscurilor și creșterea siguranței comunităților. Pentru diminuarea vitezei de scurgere a apei și stabilizarea albiei, se execută un prag de colmatare, iar malul afectat este consolidat cu anrocamente din piatră brută, soluție tehnică ce oferă rezistență și protecție pe termen lung”, transmit Apele Române Jiu.

Obiectivele lucrării sunt:

  • stoparea fenomenului de eroziune a malurilor pârâului Ghia;
  • punerea în siguranță a proprietăților aflate în vecinătatea cursului de apă;
  • asigurarea unei secțiuni optime de scurgere în perioadele cu debite mari;
  • reducerea efectelor negative asupra mediului și creșterea stabilității albiei.

Intervenția este realizată mecanizat, cu utilaje din dotarea S.G.A. Gorj, un buldoexcavator, o încărcătoare frontală (WOLA) și două autobasculante pentru transportul materialului de construcție.

„Prin această investiție, se va asigura o scurgere controlată a apelor, se va reduce energia viiturilor și se va proteja infrastructura și proprietățile din zonă. Totodată, lucrările sunt proiectate astfel încât să nu afecteze starea apelor de suprafață și subterane, să respecte obiectivele de mediu și să contribuie la un management durabil al resurselor de apă. Prevenția este cea mai eficientă formă de protecție. Prin astfel de lucrări, Apele Române Jiu investesc în siguranța comunităților, în protejarea mediului și în reducerea riscului la inundații, astfel încât fiecare intervenție de astăzi să însemne mai puține pagube mâine”, arată Apele Române Jiu.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara