Conform unei cercetări efectuate de Universitatea din Colorado, perioadele de timp fără o structură prestabilită în perioada copilăriei — momentele în care nu există o activitate programată de către un adult — par să aibă o legătură directă cu capacitatea de autonomie la vârsta adultă. Copiii care au posibilitatea de a experimenta plictiseala, fără intervenția gadgeturilor sau a programelor organizate, tind să dezvolte abilități care devin rare în prezent, potrivit informațiilor de pe scienceblog.com.
Distincția dintre respectarea regulilor și autonomia personală
Echipa de psihologi coordonată de Yuko Munakata a analizat comportamentul unor copii cu vârste de 6 și 7 ani. Aceștia au comparat timpul gestionat de părinți cu timpul dedicat explorării și jocului liber. Rezultatele indică faptul că o cantitate mai mare de timp liber, neprogramat, favorizează dezvoltarea unei funcții executive autodirijate mai performante.
Această competență presupune posibilitatea de a stabili propriile obiective fără îndrumarea externă. Cercetătorii susțin că activitățile structurate de către adulți nu pot stimula acest tip de independență, deoarece aceasta se antrenează doar în absența supravegherii. Această funcție executivă dobândită în copilărie pare să influențeze succesul academic și bunăstarea la maturitate.
Plictiseala ca sursă de creativitate
Într-un experiment pus la încercare de cercetătoarea Sandi Mann, s-a observat că adulții care au executat sarcini monotone au manifestat o creativitate sporită ulterior. Concluzia a fost că plictiseala obligă mintea să genereze propriile idei. Copiii care nu aveau acces la ecrane experimentau frecvent această stare, iar jocurile inventate de la zero sau universurile imaginare erau, de fapt, efectele acestei stări.
Impactul telefoanelor asupra capacității de auto-reglare
O cercetare condusă de pediatrul Jenny Radesky evidențiază o conexiune alarmantă: utilizarea constantă a telefoanelor pentru a liniști copiii mici este legată de o mai slabă gestionare a emoțiilor. Experții menționează că calmarea prin mediul extern nu se transformă niciodată într-o abilitate de autoreglare internă a copilului.
Specialiștii nu recomandă lipsa monitorizării, ci un echilibru între activități. Lăsarea intenționată de timp liber poate genera beneficii esențiale, fără a aduce riscurile care apar în cazul absenței totale a supravegherii părintești.
