Inspectorii ANPC au efectuat verificări la mai mult de 1.600 de agenți economici, controlul având ca scop siguranța mărfilor puse în vânzare, respectarea normelor din domeniul alimentar și condițiile de desfășurare a serviciilor.
Ca urmare a acestor verificări, autoritățile au descoperit numeroase nereguli și au dispus, pe lângă sancțiuni pecuniare, mai multe măsuri pentru protejarea consumatorilor.
ANPC a aplicat sancțiuni financiare de aproape 4 milioane de lei
Conform ANPC, în cadrul acțiunilor de control au fost aplicate 1.102 amenzi, având o valoare totală de peste 3,98 milioane de lei. Comisarii au mai emis și 606 avertismente.
Autoritatea a dispus oprirea definitivă a comercializării unor produse neconforme, în valoare de aproximativ 115.000 de lei.
Alte produse, în valoare de aproximativ 2,55 milioane de lei, au fost scoase temporar din vânzare până la remedierea problemelor identificate.
În cazul a opt agenți economici, ANPC a decis întreruperea activității de prestare a serviciilor până la remedierea deficiențelor.
ANPC a descoperit produse expirate și probleme de igienă
Printre principalele nereguli identificate de comisarii ANPC s-au numărat deficiențe legate de etichetarea produselor. În unele situații, informațiile de pe etichete nu erau traduse corect în limba română, lipseau avertismente sau nu erau menționate informațiile privind compoziția fibroasă.
De asemenea, s-au identificat probleme privind menționarea producătorului sau distribuitorului și lipsa informațiilor referitoare la țara de origine.
Comisarii ANPC au mai identificat și produse de calitate diminuatată, neconforme sau expirate, care au fost retrase de la vânzare în urma controalelor.
În sectorul alimentar s-au descoperit și mai multe probleme legate de condițiile de igienă și depozitare. Printre acestea se numără agregate neigienizate corespunzător, cu urme de rugină, pavimente deteriorate și ustensile neconforme utilizate în spațiile de preparare.
Au mai fost identificate situații în care produsele preparate erau păstrate fără respectarea temperaturilor corespunzătoare de depozitare.
ANPC a descoperit mucegai și servicii prestate în spații neautorizate
În timpul controalelor, comisarii ANPC au identificat și urme de mucegai în spații destinate preparării mâncării, potrivit comunicatului transmis de autoritate.
Alte nereguli au vizat desfășurarea activității de servicii în spații neautorizate sau în locații care nu respectau condițiile legale de funcționare.
ANPC a mai identificat situații în care anumite produse erau prezentate ca fiind autohtone, deși comercianții nu dețineau certificatul de producător necesar pentru susținerea acestei mențiuni.

