Acum 50 de ani, China era în ruine. EXPLOZIA economică a statului comunist – cum au reușit?

La 6 octombrie 1976, patru dintre cei mai radicali lideri ai Partidului Comunist Chinez au fost arestați la Beijing, conform Il Post. Jiang Qing, văduva lui Mao Zedong, se număra printre ei. Capturarea „Bandei celor patru” a încheiat Revoluția culturală, unul dintre cele mai dureroase capitoluri din istoria Chinei moderne.

La jumătate de secol distanță, diferența este uriașă. China s-a transformat într-o putere economică mondială și într-un centru industrial și tehnologic de prim rang. Cum s-a realizat această metamorfoză și ce parte din succesul economic actual poate fi pusă pe seama conducerii comuniste care a urmat după Mao?

Banda celor Patru, formată din Jiang Qing (văduva lui Mao Zedong), Zhang Chunqiao, Yao Wenyuan și Wang Hongwen. Sursa foto: X

Revoluția culturală a lăsat China într-o situație dramatică

Mao a declanșat Revoluția culturală în 1966. Oficial, scopul era protejarea ideologiei revoluționare și îndepărtarea elementelor considerate burgheze sau capitaliste. De fapt, campania s-a transformat într-o luptă politică masivă și într-o epurare în cadrul Partidului Comunist.

Gărzile Roșii au vizat profesorii, funcționarii și persoanele etichetate „burgheze”. Școli, temple și case au fost distruse. Au urmat confruntări între facțiuni, persecuții și epurări. Numărul victimelor este estimat între sute de mii și milioane de oameni. Economia a suferit lovituri grele, iar o parte din patrimoniul cultural și istoric a fost anihilată.

Arestarea lui Jiang Qing, Zhang Chunqiao, Yao Wenyuan și Wang Hongwen, în octombrie 1976, a încheiat practic acea eră. Totuși, transformarea care urma să schimbe China nu a apărut peste noapte.

Deng Xiaoping și schimbarea de direcție a Chinei

După decesul lui Mao, Hua Guofeng a condus Partidul Comunist pentru o perioadă scurtă. Deng Xiaoping, înlăturat de două ori în timpul Revoluției culturale, a revenit treptat în poziția de vârf. Din 1978, China a intrat într-o eră denumită „reforma și deschiderea”.

A fost clipa decisivă pentru economia modernă a Chinei. Mecanismele de piață au fost implementate treptat. Agricultura s-a reformat, investițiile străine au fost stimulate, au fost create zone economice speciale, iar întreprinderile au câștigat autonomie.

China nu a renunțat la controlul politic al Partidului Comunist. Totuși, a lăsat mecanismele de piață să opereze în cadrul unui sistem politic comunist. Iar rezultatele au fost cu adevărat spectaculoase.

După moartea lui Mao, Deng Xiaoping a preluat controlul asupra Partidului Comunist. Sursa foto: X

„Fabrica lumii” și creșterea economică

Potrivit Băncii Mondiale, începând din 1978, China a înregistrat o creștere medie a PIB-ului de peste 9% anual, iar mai mult de 800 de milioane de persoane au ieșit din sărăcia extremă. În deceniile următoare, statul s-a transformat într-o putere industrială și apoi într-un nod al comerțului global.

Aderarea la Organizația Mondială a Comerțului, în 2001, a accelerat integrarea în economia mondială. China a devenit fabrica lumii, iar investițiile masive în infrastructură, educație și industrie au transformat radical economia.

China care a ajuns la Xi Jinping era deja o putere economică

Xi Jinping a preluat conducerea Partidului Comunist în 2012. Acest detaliu este esențial pentru a înțelege transformarea Chinei. Majoritatea săriturii economice care a transformat țara dintr-o economie post-maoistă într-o putere globală s-a produs înainte ca Xi să vină la putere.

Xi a moștenit o economie deja schimbată. În mandatul său, Beijingul a accentuat tot mai mult tehnologia, producția avansată, energia verde, infrastructura și industriile strategice. China a devenit lider mondial în numeroase segmente industriale și și-a consolidat puternic companiile din domeniul bateriilor, vehiculelor electrice, energiei regenerabile și tehnologiei.

Statul continuă să aibă un rol major în economie, prin investiții și politici industriale. În același timp, economia Chinei continuă să se dezvolte, deși ritmul este mai încet decât în perioada de expansiune spectaculoasă de după 1978. FMI estimează pentru China o creștere economică de aproximativ 4,5% în 2026.

De la haosul lui Mao la problema unei economii prea dependente de stat

Transformarea Chinei este una dintre cele mai spectaculoase schimbări economice din istoria recentă. Cu toate acestea, ea nu poate fi explicată doar prin conducerea politică actuală. Motorul inițial al metamorfozei a fost schimbarea de direcție începută după 1978, în special sub Deng Xiaoping.

Xi a preluat ulterior o economie mult mai puternică și a continuat dezvoltarea sectoarelor strategice, dar modelul chinez se confruntă acum cu provocări diferite de cele din anii 1970. FMI atrage atenția asupra consumului intern scăzut, crizei prelungite din imobiliare, nivelului ridicat al datoriilor și îmbătrânirii demografice.

China actuală trebuie să identifice noi surse de creștere într-o economie care nu mai poate conta la fel de mult pe forța de muncă ieftină, investiții masive și exporturi. Există astfel un contrast puternic între cele două momente istorice. În 1976, China ieșea dintr-un deceniu în care lupta politică distrusese o mare parte din stabilitatea economică și socială. În 2026, aceeași țară este una dintre principalele puteri economice ale lumii și încearcă să descopere următorul motor al dezvoltării.