Sâmbătă dimineață s-a produs un incident rutier la ieșirea de pe Autostrada A1, în sectorul Curtea de Argeș, pe direcția Vâlcea, după ce un container s-ar fi dezlipit de pe o platformă, lovind un autoturism în care călătoreau patru persoane.
Pe loc au intervenit pompierii Detașamentului Curtea de Argeș, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD pentru prim ajutor calificat și un vehicul special pentru transportul personalului și a victimei multiple. De asemenea, a fost chemată o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.
Echipajele medico-sanitare au oferit asistență celor patru persoane din mașină. Un bărbat de aproximativ 29 de ani, care se plângea de dureri la nivelul coloanei cervicale, a fost preluat de paramedicii SMURD.
Alte două persoane au fost transportate la spital cu ambulanța SAJ, în timp ce a patra persoană a refuzat evacuarea către unitatea medicală.
Pompierii au luat, de asemenea, măsuri de prevenire a incendiilor.

