CSM Târgu Jiu a obținut succesul vineri, pe propriul teren, în ultima partidă a primei părți a sezonului, cu scorul de 2-1 împotriva Vulturilor Fărcășești. Înfruntarea a făcut parte din etapa a 11-a a Seriei 6 din Liga 3. Musafirii au deschis marcadorul la minutul 32, însă jucătorii conduși de Mario Găman au reușit să inverseze situația. Gabriel Dodoi (min. 44) și Marian Habet (min. 61) au înscris golurile care au asigurat victoria formației municipale.
CSM Târgu Jiu a încheiat turul de campionat cu o victorie de preț față de echipa din Fărcășești. Triumful de pe Stadionul Municipal menține colectivul târgu-jiului în zona podiumului seriei. În așteptarea rezultatului meciului Minerul Lupeni – U Craiova, care are loc duminică, trupa lui Mario Găman a urcat pe poziția a doua, având 21 de puncte. Înfrângerea a retrogradat formația farcăneană pe locul nouă.
Elton Da Silva, CSM Târgu Jiu: „O victorie extrem de importantă pentru noi. Știam că nu va fi ușor, chiar dacă evoluăm acasă. Sunt trei puncte câștigate prin muncă de fiecare jucător, pentru că am meritat. După 0-1 toți au alergat, au muncit, am egalat și la final ne-a ajutat Dumnezeu. Datorită efortului fiecărui copil am meritat victoria, împreună am câștigat. Așa trebuie să rămânem, competițivi, și să ajungem cât mai sus în clasament. Bravo, băieților, pentru efortul de azi.”
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: „O victorie importantă, foarte importantă. Am întâlnit un adversar de calitate, greu de bătut. Știți că derby-urile sau meciurile dintre echipele gorjene sunt mereu complicate, grele, importante. Dar karma există. Astăzi, chiar dacă am suferit puțin, esențiale sunt cele trei puncte. E frumos și când suferi, deoarece de multe ori am avut meciuri în care am ratat nemiluita, fie penalty-uri, fie ocazii de neînlocuit. Astăzi puteam să închidem meciul, dar la fel de bine puteam rămâne la egalitate. Dar nu mai contează. Trei puncte mari, esențiale, care ne ajută să terminăm turul excelent. Încheiem turul cu un rezultat care ne va da încredere viitoare. E prima oară când simt că băieții, după un joc, trăiesc la maxim această victorie și sunt lucruri care, cred, vor genera mult mai mult de acum înainte. Nu ne așteptam la un astfel de eveniment, la accidentarea lui Lazăr, dar fotbalul are această dinamica a imprevizibilului. Dar cred că acest tânăr, Stăpan, din 2010, și-a făcut treaba incredibil. A jucat un meci excelent și a avut doi adversari, doi atacanți intrați pe parcurs, foarte puternici. Dar să dăm lui Cezar ce-i al lui Cezar. Am muncit. Am meritat această victorie și cred că sunt elemente importante care ne vor ajuta să creștem și mai mult.”
Mario Găman trage o linie după un tur de campionat intens și se declară mulțumit, deși recunoaște că existaau perspective pentru rezultate chiar mai bune.
Mario Găman, antrenor principal CSM Târgu Jiu: „Mulțumit, mulțumit, dar se putea și mai bine. Dar acesta este fotbalul. Trebuie să trăim momentul, să trăim clipa, să muncim mult mai mult. Trebuie să perfecționăm aspectele bune, să corectăm cele mai puțin bune sau să le eliminăm, pentru că și astăzi primul gol a fost o greșeală a noștror doi tineri, dar băieții au trecut peste, au reușit să egaleze, au întors scorul. Mulțumim suporterilor, mulțumim fanilor care, încă o dată, dau dovadă de o abordare excelentă, ne-au susținut și au trăit acest moment alături de noi.”

