Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat sâmbătă că a fost lansat un parteneriat între Ministerul Energiei și Ministerul Sănătății, iar o parte din cei 800 de milioane de euro pregătiți pentru proiecte de eficiență energetică va merge pentru independența energetică a spitalelor.
„Astăzi, la Spitalul Clinic Bistrița, am lansat împreună cu domnul ministru Alexandru Rafila parteneriatul dintre Ministerul Energiei și Ministerul Sănătății. O parte din cei 800 de milioane de euro pregătiți pentru proiecte de eficiență energetică vor merge țintit pentru independența energetică a spitalelor din România”, a transmis Bogdan Ivan, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
El a explicat că acest program vizează producerea de energie pentru consum propriu în spitalele publice din România, prin instalarea de echipamente performante pentru producerea energiei electrice din surse solare și prin integrarea unor sisteme inteligente de stocare, bazate pe baterii de ultimă generație.
„Medicii vor avea la dispoziție toate resursele necesare pentru a salva vieți, indiferent de contextul energetic. Reducem substanțial costurile cu energia ale spitalelor și le asigurăm funcționarea fără întreruperi, inclusiv în situații de criză”, a menționat Bogdan Ivan.
El a adăugat că, împreună cu Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și Gabriel Lazany, primarul Bistriței, a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor de extindere la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, iar acestea avansează conform graficului.
Acest program este un pas important în direcția independenței energetice a spitalelor din România și va contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale și la reducerea costurilor cu energia.

