Festivalul Untold se apropie, iar prețurile cazărilor în Cluj-Napoca au crescut considerabil. Hotelurile și proprietarii de apartamente au mărit prețurile pentru perioada 7-10 august. În hotelurile de patru stele, tariful ajunge la mii de euro pentru o singură noapte.
Pe internet, găsim sute de anunțuri în care diferite persoane oferă cazare pe perioada festivalului Untold. Prețurile pornesc de la 200 euro și pot depăși chiar 1.500 de euro, în funcție de suprafața locuinței, dar și de zona unde aceasta este situată.
A apărut și un fenomen – mulți clujeni își părăsesc temporar locuințele. În câteva zile, pot obține venituri comparabile cu chiria lunară. Toată lumea profită de această ocazie, pentru că sunt presați oamenii că nu au unde să stea și atunci toată lumea vrea să câștige de pe urma acestui festival.
Sunt foarte mulți copii care își doresc să vină, și ei nu își permit să dea atâția bani pe o cazare. Totuși, specialiștii avertizează oamenii că există și multe țepe. Anunțurile pentru Untold se dau și cu 6 luni înainte și se dau chiar și avansuri și aici mare grijă pentru cei care plătesc, să nu își ia țepe.
O opțiune sigură, dar mai costisitoare, este hotelul. Momentan, nu mai sunt disponibile camere pentru perioada Untold-ului. Prețurile încep de la 500 de euro pentru apartamentele standard și pot ajunge până la 3.000 – 4.000 de euro, depinde de apartament.
Locurile în hotelurile din oraș sunt aproape epuizate pe perioada festivalului. Proprietarii de apartamente cer până la 2.000 de lei pe noapte, pentru o cameră. Reporterii de la Digi24 au găsit pe internet sute de anunțuri cu oferte de cazare pentru festivalul Untold, dar și multe țepe.
Prețurile pentru hoteluri sunt destul de mari, ajungând până la 3.000 – 4.000 de euro, în funcție de categorie și de amplasare.Totuși, există și variante mai ieftine, deși multe dintre ele sunt deja rezervate. Specialiștii recomandă prudență la închirierea de apartamente, pentru a evita țepile.

