Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marți în ședință de urgență pentru a discuta problema ostaticilor din Gaza, a anunțat ambasadorul Israelului, Danny Danon. Întâlnirea are loc în contextul indignării crescânde cu privire la soarta acestora în enclava devastată de război și amenințată de foamete.
Danny Danon, ambasadorul Israelului la Națiunile Unite, a anunțat această reuniune pe rețelele sociale, la câteva zile după publicarea unor videoclipuri care arătau doi ostatici israelieni extrem de slăbiți. Danon a precizat că marți Consiliul se va „reuni pentru o ședință de urgență privind situația dezastruoasă a ostaticilor din Gaza”.
Publicarea joi de către mișcarea islamistă palestiniană și aliatul său, Jihadul Islamic, a trei videoclipuri care arată cei doi ostatici israelieni extrem de slăbiți a provocat o mare agitație și a reaprins în Israel dezbatarea privind necesitatea ajungerii cât mai rapide la un acord pentru eliberarea acestor captivi, răpiți în timpul atacului fără precedent al Hamas în Israel, din 7 octombrie 2023.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a solicitat duminică ajutorul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) „pentru a furniza alimente” și „tratament medical” ostaticilor. La scurt timp după aceea, aripa armată a Hamas a afirmat că este gata să răspundă „pozitiv” la orice solicitare a CICR, dar a cerut în prealabil „deschiderea coridoarelor umanitare (…) pentru transportul de alimente și medicamente” în Fâșia Gaza.
Brigăzile Qassam „nu privează în mod deliberat prizonierii de hrană”, a susținut mișcarea, adăugând că ostaticii „nu vor beneficia de niciun tratament preferențial atât timp cât blocada și politica de înfometare vor continua”.
Videoclipurile publicate de Hamas fac referire la situația umanitară catastrofală din Fâșia Gaza. Teritoriul palestinian, care depinde în totalitate de ajutorul umanitar, este amenințat de o „foamete generalizată”, potrivit ONU. Organizațiile internaționale denunță obstacolele repetitive ale autorităților israeliene, care alimentează haosul. Potrivit surselor umanitare și experților, ajutorul, care ajunge cu greu, este prădat de bande în haosul general.
Atacul din 7 octombrie a dus la moartea a 1.219 persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanț al AFP realizat pe baza datelor oficiale. Raidurile israeliene ulterioare au cauzat moartea a cel puțin 60.332 de persoane în Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătății din Hamas, considerate fiabile de ONU. Dintre cele 251 de persoane răpite pe 7 octombrie, 49 sunt încă reținute în Gaza – dintre care 27 au fost declarate moarte de armata israeliană – după două armistiții care au permis eliberarea celorlalte.

