Ministrul Apărării: „Nu începe niciun război, nu luăm pe nimeni la oaste”

Date:

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a atras atenția asupra faptului că apar o serie de știri false în spațiul public și în social-media, subliniind că „nu începe niciun război” și „nu va fi luat nimeni” în Armată.

„În spațiul public vedeți multe știri false, multe minciuni care sunt răspândite în spațiul public, în social-media de cei care vor să destabilizeze România, de cei care vor o Românie slabă, o Armată română slabă și vreau să clarific un lucru: nu începe niciun război, nu luăm pe nimeni la oaste”, a transmis Moșteanu pe pagina sa de Facebook.

Statul Major al Apărării organizează, între 12 și 20 octombrie, în București și județul Ilfov, exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25.

„Aceste exerciții sunt de rutină și se desfășoară periodic, în conformitate cu legea. Astfel de antrenamente s-au mai făcut și în anii trecuți, în București în 2013, în Ilfov în 2021 și în primăvara aceasta în Teleorman, Giurgiu și Olt. Scopul lor este simplu: verificăm cum funcționează rezerva de mobilizare și consolidăm coeziunea dintre rezerviști și militarii activi”, a explicat ministrul.

„E un exercițiu absolut normal, firesc, pe care Statul Major al Apărării îl face. Ce vă rog: nu-i lăsați pe cei care vor o Românie slabă să ne destabilizeze, informați-vă din surse sigure și aveți site-ul Ministerului Apărării Naționale, o sursă extrem de sigură, și platforma Inforadar a Ministerului Apărării Naționale – acolo aveți toate știrile corecte despre tot ce se întâmplă cu Armata Română”, a afirmat Ionuț Moșteanu.

Potrivit acestuia, Armata Română se antrenează constant, pentru că trebuie să fie bine pregătită. „Asta face și Armata noastră și face asta în fiecare zi, veghind la securitatea României și la siguranța fiecărui român”, a evidențiat ministrul.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara