În Kramatorsk, la doar 20 de kilometri de linia frontului, viața își urmează cursul firesc, în ciuda amenințării constante din partea atacurilor rusești. Orașul reprezintă „inima” celor 30% din regiunea Donețk, pe care armata Ucrainei încă o controlează în fața avansului zdrobitor al Rusiei.
Săptămâna aceasta, regiunea a fost subiectul a ceea ce pare a fi fost o negociere eșuată între Donald Trump și Vladimir Putin, conform The Guardian. Președintele rus a cerut ca întreaga regiune Donețk să fie inclusă în acordul de pace, o propunere pe care Trump părea să o fi susținut, chiar dacă Ucraina a respins-o.
Întrebați de jurnaliștii britanici despre un astfel de scenariu, cei mai mulți dintre localnicii din Kramatorsk au afișat o atitudine vehementă: „Exclus. Donețk este 100% pământ ucrainean”.
Un panou dintr-o filială a lanțului ucrainean de cafenele Liov Croissants, din orașul Kramatorsk, servește drept simbol al unității și al patriotismului. Oamenii lasă bilețele colorate, cu mesaje simple, scrise de mână. Unul dintre ele spune doar „Kramatorsk”, cu inimioare roșii dedesubt și un evantai semicircular galben și albastru deasupra – culorile Ucrainei.
Bogdan, un tânăr de 26 de ani, care servește în armată de trei ani, a ales să-și petreacă singura zi liberă în Kramatorsk, împreună cu câinele său, Arnold, pentru a fotografia urmele recentelor bombardamente rusești asupra orașului în care a fost staționat timp de 18 luni.
„Am o istorie în acest loc. Face parte din destinul meu și din puzzle-ul vieții mele”, mărturisește Bogdan.
Argumentele Rusiei se schimbă, dar în ochii lui Putin, Donețk, o regiune industrială tradițional vorbitoare de limbă rusă, din estul Ucrainei, este mai apropiată cultural de Moscova decât de Kiev. Oamenii care locuiesc acolo au însă o părere foarte diferită. Ei nu manifestă niciun interes în a renunța la teritoriul Donețkului; la urma urmei, este teritoriul lor.
Cu câteva minute mai devreme, Bogdan fotografiase locul din apropiere unde, pe 31 iulie, un bombardament rus în centrul orașului a ucis cinci persoane, surprinzând imaginea unui copac avariat în fața unui bloc de apartamente distrus.
Linia frontului se află la aproximativ 19 km distanță, dar Kramatorsk rămâne relativ animat în soarele zilei de august. Deși alarma de raid aerian se declanșează regulat, aceasta este pentru rachetele care trec peste oraș, spun localnicii; când vine un atac asupra orașului, adaugă ei amenințător, nu există niciun fel de avertisment.
Aproximativ un sfert de milion de civili ucraineni locuiesc în Kramatorsk și în restul regiunii Donețk, aproximativ o optime din numărul populației dinaintea invaziei.
Multe ferestre sunt acoperite cu scânduri, dar orașul nu este grav afectat. Unele magazine și cafenele sunt încă deschise, cum ar fi Sweet Coffee House Bakery a Katerynei Seledtsova.
Schimbarea populației din Kramatorsk – care a devenit din ce în ce mai dominată de bărbați, din cauza sosirii soldaților în zonă – înseamnă că Seledtsova și-a schimbat meniul. „Bărbații preferă mâncarea mai simplă”, spune ea, explicând că a înlocuit produsele de patiserie, în stil francez, cu tortul Napoleon în straturi sau trubochki – tuburi de vafe umplute cu lapte condensat.
În Sloviansk, la nord de Kramatorsk, Valentina și Yelena se află împreună cu nepoții lor, în vârstă de cinci și șase ani, în parcul central, bine îngrijit, al orașului. Copiii se joacă în mașinuțe electrice, dar bunicile sunt frustrate. „Ești jurnalist, ai putea face ceva pentru pace! Trebuie să strigăm pentru pace”, spune Valentina.
Întrebată dacă este de părere că cedarea teritoriului ar fi acceptabilă, Valentina răspunde doar că „vrem ca războiul să înceteze”.
Dacă Ucraina va fi forțată să cedeze Donețk, vor fugi dacă va fi nevoie, spune Valentina, pentru că „cei mici au déjà probleme de sănătate mintală. Tremură noaptea”.
Cursurile față în față, cu o durată de patru ore pe zi, au fost din nou suspendate din cauza deteriorării situației de securitate.
Un centru pentru refugiați funcționează în orașul Pavlograd, la vest, într-o regiune învecinată. Condițiile la fața locului, un fost centru cultural, sunt grele. Într-un auditoriu, paturile sunt așezate unul lângă altul pe scenă pentru cei care nu pot fi relocați imediat.
Știrile indică faptul că eforturile de pace ale lui Trump nu au dus nicăieri. Puțini din Donețk și din împrejurimi sunt surprinși. În Ucraina continuă planificarea pentru a face față avansului gradual al Rusiei, atacuri care nu dau semne că s-ar opri.
Cu toate acestea, este prudent să ne pregătim pentru cel mai rău scenariu. „Încercăm să stabilim algoritmul după care ar trebui să acționăm atunci când vor avea loc mai multe evacuări”, spune Katerina Makarova, șefa echipei de la fața locului.
Serghei și Nadia, un cuplu căsătorit de 46 de ani, stau în soarele de seară cu toate bunurile lor alături, într-o duzină de pungi de plastic. Ei nu sunt nici măcar din Donețk, ci din Mezhova, aflată la 16 kilometri distanță, în regiunea Dnipropetrovsk. Sunt victime ale unei metastazări a războiului care, în ciuda interesului declarat al Rusiei pentru Donețk, se răspândește dincolo de granițele sale.
Serghei recunoaște că „nu ne-am gândit niciodată că războiul va ajunge în satul nostru” până când au început atacurile cu drone, acum două luni.
„Ei (n.r. rușii) spun că suntem frați, dar dacă aș avea un astfel de frate, mi-aș schimba numele de familie și numele tatălui meu”, spune Serghei. „Nu am nevoie de un astfel de frate”.
