Hamilton a decedat la data de 30 septembrie 2026, conform Massachusetts Institute of Technology (MIT), însă veștile au fost făcute publice pe 7 octombrie.
Numele său a devenit celebru în rândul publicului larg în special grație unei fotografii din 1969, în care este surprinsă lângă stivele de cod elaborate de echipa sa pentru programul Apollo.
Poza demonstrează amploarea impresionantă a softului necesar pentru explorarea spațiului, într-o eră în care calculatoarele posedau o putere de procesare infimă comparativ cu standardele de azi.
Hamilton a sosit la MIT în 1959, începând să activeze în domeniul programării pentru prognoza meteo, alături de meteorologul Edward N. Lorenz. Mai apoi, la Lincoln Laboratory, a contribuit la sistemul american de apărare aeriană SAGE. Aici a dezvoltat o preocupare deosebită pentru robusteța programelor și modul în care software-ul poate anticipa și gestiona erorile.
În 1965, a observat un anunț prin care laboratorul de instrumentație al MIT căuta programatori pentru un proiect destinat trimiterii de oameni pe Lună.
NASA angajase laboratorul pentru crearea software-ului de bord al programului Apollo.
Hamilton a fost recrutată ca primul programator al proiectului Apollo la MIT și prima femeie programatoare din cadrul acestuia.
A pornit de la misiunile fără echipaj, ajungând apoi să conducă echipele care elaborau software-ul pentru zborurile cu astronauți. Până în 1968, ea coordona echipa responsabilă de software-ul modulului de comandă și serviciu, într-un proiect la care lucrau mai mult de 400 de persoane.
Programul care a salvat aselenizarea
Una dintre cele mai importante contribuții ale lui Hamilton a fost convingerea că software-ul trebuie să fie pregătit pentru erori și situații neprevăzute.
Un caz concret a apărut în timpul misiunii Apollo 8.
Fiica lui Hamilton, Lauren, declanșase din greșeală un program în simulatorul modulului de comandă, iar sistemul se blocase.
Hamilton a solicitat o modificare care să prevină repetarea erorii în timpul unui zbor real, dar propunerea a fost respinsă inițial, deoarece astronauții erau considerați suficient de bine pregătiți pentru a nu comite aceeași greșeală.
În timpul Apollo 8, astronautul Jim Lovell a activat însă fix acel program. Datele de navigație au dispărut, iar Hamilton și echipa sa au fost chemați să rezolve problema. După incident, schimbările propuse de ea au fost integrate în software.
Clipa care urma să-și definească însă cariera a venit în timpul Apollo 11, în iulie 1969.
Cu doar câteva minute înainte ca modulul lunar Eagle să atingă suprafața Lunii, calculatorul de bord a emis alarma 1202. Sistemul era supraîncărcat din cauza unei probleme hardware și exista riscul ca acesta să nu mai poată gestiona procedura complexă de aselenizare.
Software-ul proiectat de echipa lui Hamilton avea însă o caracteristică esențială: putea acorda prioritate sarcinilor cruciale și putea renunța temporar la activitățile mai puțin importante. Astfel, calculatorul a continuat să execute comenzile esențiale pentru aselenizare.
Centrul de control din Houston a decis să continue procedura. Neil Armstrong și Buzz Aldrin au ajuns pe Lună, iar software-ul lui Hamilton a trecut unul dintre cele mai dificile teste posibile.
Femeia care a botezat o profesie
Hamilton a contribuit nu doar la programul Apollo, ci și la definirea domeniului în care activa. Ea este creditată cu popularizarea expresiei „software engineering”, într-o perioadă în care programarea era privită mai mult ca o activitate secundară față de ingineria hardware.
După ce a părăsit MIT, Hamilton a fondat două companii de software și a continuat să promoveze metode bazate pe prevenirea erorilor și creșterea fiabilității sistemelor complexe. A obținut mai mult de 130 de publicații și a primit numeroase distincții.
În 2016, președintele Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidențială a Libertății, cea mai înaltă distincție civilă americană.
Margaret Hamilton a rămas până la sfârșit una dintre figurile majore ale istoriei informaticii. Munca sa a început într-o perioadă în care calculatoarele ocupau încă încăperi întregi și a contribuit la o idee care astăzi pare firească: software-ul trebuie proiectat nu doar pentru situațiile ideale, ci și pentru momentul în care lucrurile merg prost.
Iar într-o noapte de iulie 1969, când un calculator a avertizat că ceva nu este în regulă, acea idee a făcut diferența dintre o greșeală și un pas istoric pe Lună.
