A treia amânare la CCGT Ișalnița: licitația mutată pe 15 noiembrie

Date:

Societatea CCGT Power Ișalnița SA a anunțat o nouă amânare a licitației pentru construirea blocului energetic pe gaze naturale de circa 850 MW, după ce termenul inițial și cel reluat nu au adus rezultate. Noul termen-limită pentru depunerea ofertelor este acum 15 noiembrie 2025.

Aceasta este a treia amânare a procedurii, după ce la primele două încercări, licitația a fost anulată automat: niciun ofertant nu a criptat oferta financiară și nu au fost transmise toate răspunsurile la factorii de evaluare electronici.

Detalii despre contract

  • Valoare estimată: 3,77 miliarde lei (755 milioane euro), fără TVA – majorată de la 2,8 miliarde lei.
  • Durata implementării: 194 luni, din care 6 luni pentru proiectare, 32 luni pentru execuție și 156 luni mentenanță.
  • Perioada de garanție: minimum 36 de luni de la recepția lucrărilor.
  • Capacitate instalată: ~850 MW, obținuți printr-o turbina pe gaz, o turbina pe abur și două generatoare electrice (putere unitară 593 MW).

Proiectul va fi dezvoltat în Ișalnița (jud. Dolj), pe un teren de 58.000 mp, cu racordare la rețeaua existentă de gaze printr-o conductă nouă.

Cerințe pentru ofertanți

Companiile interesate trebuie să demonstreze:

  • Cifră de afaceri medie (2021-2023): minimum 1,99 miliarde lei.
  • Experiență similară: construcția și punerea în funcțiune a unei centrale pe gaz în ciclu combinat (CCGT) de minimum 700 MW, în ultimii 5 ani.

Evaluarea ofertelor se va face pe baza raportului calitate-preț, cu o pondere de 40% pe componenta financiară și 60% pe cea tehnică (eficiență, flexibilitate, timp de pornire, experiență personal cheie).

Acționariat și consultanță

  • Acționari:
    • Complexul Energetic Oltenia (CEO) – 59,9%
    • Alro Slatina – 40,1%
  • Consultanță: Asocierea Empresarios Agrupados Internacional SA – EnergoBit SA – EnergoBit Control Systems, care asigură managementul și supervizarea proiectului.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara